Povestea celei mai mari plantaţii de trandafiri din ţară. Cât costă borcanul de dulceață

×
Codul embed a fost copiat

Românilor le plac dulceţurile şi cheltuiesc pe ele, anual, aproape 10 milioane de euro, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Producătorii locali spun că reuşesc cu greu să acopere cererea. Mai ales când oamenii vor să cumpere, de pildă, dulceaţă de trandafiri, pentru că sunt puţine plantaţii la noi în ţară. Aşa că mulţi aduc materie primă de la vecinii bulgari şi turci.

Cea mai mare plantaţie de trandafiri din ţară se află în localitatea Cobadin din judeţul Constanța. Primii butaşi, aduşi din Tunisia şi adaptaţi climei din Dobrogea, au fost plantaţi acum 5 ani. Trandafirii se întind pe mai bine de un hectar.

"Acesta este un boboc care va înflori cam în două zile şi florile pe care noi le adunăm şi le punem la dulceaţă de trandafiri ajung la această formă."

Primele petale se culeg în luna mai.

Citește și
Idei inedite de afaceri
Firmele care le vând românilor "timp liber". Câte minute câştigi pentru 30 de euro
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Mihaela Dumbravă, proprietar plantație trandafiri: "A cam durat cam doi ani de zile în care trandafirul a crescut, a făcut flori şi am început să facem dulceaţă de trandafiri, pe care întâi am dat-o la prieteni să o deguste şi pe urmă am scos pe piaţă."

Gheorghe Dumbravă, proprietar plantație trandafiri: "Este o mare diferenţă între petalele importate de la vecinii noştri apropiaţi. Este vorba de calitate. Când spunem calitate, este vorba despre aroma, parfum, consistentă, culoare. Noi nu folosim decât apă, zahăr şi lămâie, nu folosim, cum se practică mai nou, coloranţi artificiali şi adaosuri de arome."

Un borcan de 250 de grame se vinde cu aproape 20 de lei.

În Tecuci, la fabrica de conserve, producţia de dulceaţă din petale de trandafiri stagnează.

Mehmet Tural, director general fabrică de conserve: "În ultimii doi ani ani nu am reuşit să găsim materie primă, trandafiri, şi nu am produs, din păcate, dulceaţă de trandafiri. Pentru noi prioritatea este să folosim materie primă din România. Am folosit din Bulgaria, Turcia - trandafiri."

Petalele de trandafiri parfumaţi din alte ţări costa până la 25 de euro kilogramul. De aceea şi dulceaţă este mai scumpă.

Viorica Buhuş, fabrică de conserve: "Ajunge la un preţ mai mare decât o dulceaţă normală, din fructe româneşti. Dar se caută. Undeva cred că la 20 la sută mai mult decât o dulceaţă normală. Este o tehnologie mai complexă: petalele trebuie să rămână întregi şi trebuie să rămână în suspensie în borcan."

În hipermarketurile din România găsim, de cele mai multe ori, acest deliciu din trandafiri din import. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Tabără de muzică organizată de Smiley cu 16 artişti și producători internaţionali
Tabără de muzică organizată de Smiley cu 16 artişti și producători internaţionali

"Muzica este o limbă universală" spun mai mulţi producători de hituri care au venit într-o vizită memorabilă în România.

Firmele care le vând românilor
Firmele care le vând românilor "timp liber". Câte minute câştigi pentru 30 de euro

Visul unei vieți libere, în care să-şi fie proprii șefi, i-a determinat pe mai mulți tineri să își încerce norocul în afaceri.

Doi morți și 4 răniți într-un accident în Mureș. O mașină are număr de corp diplomatic
Doi morți și 4 răniți într-un accident în Mureș. O mașină are număr de corp diplomatic

O mașină cu numere de corp diplomatic a fost implicată într-un grav accident pe Drumul Național 15, în județul Mureș, miercuri seara.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.