Peste 100.000 de români scapă de mașinile lor vechi. Câți bani vor încasa prin ”Rabla local”

rabla

Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunţat că 100.000 de români sunt potenţiali beneficiari ai programului Rabla local, care va începe de luni.

„Lista celor aproximativ 500 de unităţi administrativ-teritoriale se află deja pe siteul Agenţiei pentru Fondul de Mediu. Cetăţenii ar trebui, înainte de a încerca să aplice şi înainte de a se înscrie, să se asigure că unitatea administrativ-teritorială unde îşi au domiciliul este eligibilă în program.

Totodată, îmi manifest speranţa, după ce vom constata cu toţii că acest program va fi unul de succes, aşa cum e şi Rabla Clasic, cum e şi Rabla Plus şi restul primăriilor, pentru că în România avem peste 3.000 de UAT-uri, deci mai sunt încă 2.500 care în viitor ar putea să beneficieze de prevederile programului”, a declarat Mircea Fechet, întrebat duminică despre cum află cetăţenii care sunt localităţile unde se derulează programul Rabla local.

Principala condiție: înscrierea pe site-ul AFM

El a precizat care sunt paşii care trebuie urmaţi pentru ca un cetăţean să beneficieze de acest program.

Citește și
rabla
Programul Rabla local 2023: ce se știe despre programul așteptat de români
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Una dintre condiţii a fost ca procedura să fie una foarte simplă şi atunci va trebui doar să vă înregistraţi în siteul AFM-ului, asta dacă nu aţi făcut-o deja, pentru că în trecut aţi fost beneficiarul unui alt program. Înregistrarea durează foarte puţin.

Mai trebuie doar să domiciliaţi pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective şi, bineînţeles, să aveţi maşina pe care vreţi să scăpaţi şi discutăm aici despre aceste rable, cum le numim, între ghilimele, bineînţeles, mai vechi de 15 ani, care, odată scoase din circulaţie, nu doar că acest lucru va însemna mai puţină poluare şi mai puţine gaze cu efect de seră, dar va însemna, probabil că, odată achiziţionat un nou autoturism, deşi nu există această obligativitate, cu siguranţă va avea un consum şi mai mai bun de carburant. Şi cu siguranţă maşinile de ultimă generaţie sunt mult mai sigure din punct de vedere al siguranţei în trafic”, a mai precizat Mircea Fechet.

Cei 100.000 de români înscriși vor primi câte 3.000 de lei pentru rablele lor

Întrebat câţi români vor beneficia de programul Rabla local, ministrul Mediului a răspuns: „În această primă fază putem să discutăm despre 100.000 de români, potenţiali beneficiari ai programului”.

„Din cei 3.000 de lei pe care îi vor primi la casarea autoturismului, 2.400 de lei vor fi suportaţi din bugetul Ministerului Mediului şi 600 de lei din bugetul Primăriei. Ne dorim ca până în anul 2026 să scoatem peste un sfert de milion de rable din circulaţie, adică din maşini mai vechi de 15 ani”, a completat Fechet.

Programul Rabla local va începe de luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Programul rabla local începe luni în București. Cum poți primi 3.000 de lei
Programul rabla local începe luni în București. Cum poți primi 3.000 de lei

Luni începe oficial programul Rabla Local. Primăriile au semnat contractele cu Administrația Fondului pentru Mediu, și așteaptă ca cei care dețin o mașină mai veche de 15 ani, să se înscrie pe site-ul AFM.

Programul Rabla local 2023: ce se știe despre programul așteptat de români
Programul Rabla local 2023: ce se știe despre programul așteptat de români

Programul Rabla local 2023 vine în ajutorul cetățenilor care vor să își caseze mașinile mai vechi de 15 ani și să primească în schimb suma de 3.000 de lei. Programul nu condiționează proprietarii mașinilor să își cumpere în schimb alt vehicul nou.  

Vouchere Rabla Clasic și Rabla Plus. Calendarul programului Rabla și valoarea tichetelor
Vouchere Rabla Clasic și Rabla Plus. Calendarul programului Rabla și valoarea tichetelor

Programul Rabla încurajează înlocuirea mașinilor vechi și poluante cu mașini noi și mai puțin poluante. A fost lansat în anul 2005 și a fost implementat anual în mod regulat până în prezent.

Doar 500 de primării s-au înscris în „Programul Rabla local”. De ce a ratat înscrierea Primăria Târgu Mureș
Doar 500 de primării s-au înscris în „Programul Rabla local”. De ce a ratat înscrierea Primăria Târgu Mureș

Programul "Rabla local", prin care românii pot primi 3.000 de lei la casarea unei mașini vechi, chiar și fără a cumpăra un autoturism nou, nu se va aplica în toată țara. Doar 500 de primării s-au înscris în program.

Bugetul alocat programului Rabla Plus pentru persoanele juridice, epuizat în doar 4 ore. Când va fi noua sesiune de înscriere
Bugetul alocat programului Rabla Plus pentru persoanele juridice, epuizat în doar 4 ore. Când va fi noua sesiune de înscriere

Vineri dimineață au început înscrierile pentru programele „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”. Cei interesați, își pot depune dosarele până pe 30 iunie, însă pentru anumite categorii banii alocaţi s-au epuizat deja.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.