Anchetă a poliției în Tulcea, după ce o persoană a acuzat mai mulți vietnamezi că i-au omorât și mâncat câinii

Vietnamezi angajați într-o comună din Cluj, acuzați că au mâncat câinii localnicilor
Pro TV

Poliţiştii tulceni au început o anchetă după ce o persoană a afirmat pe o reţea de socializare că i-au fost furaţi cei trei câini şi au fost ucişi, el acuzând cetăţeni vietnamezi că i-ar fi mâncat animalele.

 

Poliţia Judeţeană Tulcea a transmis, vineri, că a deschis un dosar penal pentru furt şi uciderea animalelor, fără drept.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii din care rezultă faptul că unui bărbat din municipiul Tulcea i s-ar fi sustras şi ucis trei câini, vă comunicam că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la aceste aspecte şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. De asemenea, facem precizarea ca Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea nu a mai fost sesizat anterior cu privire la fapte de acest gen”, a anunţat IPJ Tulcea.

O persoană a postat pe o reţea de socializare următorul mesaj: “Uitaţi pentru ce vin vietnamezii la noi în ţară, noi le dăm de muncă, iar ei ne mănancă câinii”.

Citește și
Vietnam
Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român, judecat în Regatul Unit pentru moartea celor 39 de vietnamezi din
Un român, judecat în Regatul Unit pentru moartea celor 39 de vietnamezi din "camionul morții"

Un român și un irlandez vor fi judecați în Regatul Unit pentru uciderea a 39 de imigranți vietnamezi, ce au fost găsiți fără viață, anul trecut, într-un camion frigorific, lângă Londra.

Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați
Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați

Reprezentanţii companiei de construcţii Conest din Iaşi au informat, sâmbătă, că 21 de persoane din grupul celor 52 de muncitori vietnamezi angajaţi au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, aceştia fiind internaţi în spital.

Crimă între vietnamezi în Cluj. Un tânăr a fugit după ce și-a înjunghiat un coleg
Crimă între vietnamezi în Cluj. Un tânăr a fugit după ce și-a înjunghiat un coleg

Un cetăţean de origine vietnameză, de 36 de ani, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, după ce ar fi înjunghiat un coleg în urma unui conflict spontan la firma la care lucrau cei doi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.