Un stat eșuat. Guvernul, obligat de Justiție să respecte legea și democrația. Executivul, forțat să facă alegeri parțiale

sedinta guvern
Agerpres

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a câştigat definitiv procesul deschis împotriva Guvernului. Executivul PSD-PNL este astfel obligat să respecte legea și principiile democrației.

Orban a obținut astfel, în instanță, obligarea Executivului să organizeze alegeri locale parţiale în 57 de localităţi în care mandatele de primar au fost declarate vacante sau în care Consiliul local a fost dizolvat.

Din varii motive, de circa doi ani peste 50 de localități din țară nu sunt conduse de persoane alese de electorat pentru acest lucru. Guvernul PSD-PNL a refuzat, din varii motive, să organizeze, conform legii, alegeri pentru a desemna conducerea democratică a acestor unități administrativ-teritoriale, după cum anunțat la începutul acestui an fostul lider PNL și fostul premier Ludovic Orban. 

Instanţa supremă a respins recursul formulat de Guvern şi a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti din 16 martie, favorabilă lui Orban.

"Obligă pârâtul Guvernul României la emiterea hotărârii de Guvern prin care să stabilească data organizării alegerilor parţiale locale şi să declanşeze procedura de organizare a acestor alegeri pentru funcţia de primar şi pentru Consiliul local în toate circumscripţiile electorale care sunt evidenţiate în situaţia centralizată emisă de Autoritatea Electorală Permanentă ca fiind circumscripţii electorale în care mandatul de primar a devenit vacant, respectiv Consiliul local a fost dizolvat", se arăta în decizia Curţii de Apel, menţinută de Instanţa supremă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În paralel, Ludovic Orban a depus în luna mai la Parchetul General o plângere penală împotriva fostului premier Nicolae Ciucă şi a membrilor Guvernului pentru refuzul acestora de a convoca şi organiza alegerilor locale parţiale.

"Am ajuns în situaţia de a formula o plângere penală împotriva membrilor Guvernului, pentru încălcarea grosolană a legii, pentru încălcarea Constituţiei şi pentru călcarea în picioare a dreptului de vot, care este fundamentul democraţiei. Am ajuns în acest punct ca urmare a unui lung şir de demersuri publice oficiale, pe care le-am făcut către membrii Guvernului: de la declaraţii politice, declaraţii în Parlament, solicitări publice, până la plângerea prealabilă pe care am formulat-o către membrii Guvernului, prin care le-am solicitat organizarea alegerilor şi am anunţat că, în caz contrar, voi ataca în instanţă. Am atacat în instanţă, am câştigat pe fond. Curtea de Apel a arătat că România este un stat de drept şi că Guvernul este primul care trebuie să respecte legea", declara Orban, la acea vreme.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.