Guvernul a anunțat adoptarea unui proiect de amnistie fiscală. Ce persoane sunt vizate

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a a nunțat la începutul ședinței de marți că va adopta un act normativ privind amnistia fiscală.

”Tot prin acest proiect acordăm facilitatea persoanelor care au obținut în perioada 2015-2017 venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe țară sau venituri anuale sub nivelul a 12 salarii brute pe economie, să nu plătească decât opțional asigurări sociale de sănătate.

Astfel, vom elimina inechităţi pentru aproximativ 600.000 de români, pentru că Guvernul este preocupat ca orice obligaţie fiscală a contribuabilului să fie proporţională cu veniturile obţinute.” - a anunțat Viorica Dăncilă.

Guvernul s-a reunit, marţi, în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, o informare referitoare la stadiul pregătirii şi organizării alegerilor europarlamentare, precum şi a referendumului.

Potrivit agendei reuniunii guvernamentale, citate de Agerpres, pe agendă se află și un memorandum carebare are ca temă: Măsuri necesare îndeplinirii condiţiei prealabile "Implementarea şi aplicarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD) în conformitate cu Decizia 2010/48/CE a Consiliului privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap".

Citește și
guvern, amnistie, fiscala, fisc,
Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru 600.000 de români. Cine va beneficia de ea
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totodată, pe ordinea de zi se află şi un alt memorandum privind evaluarea naţională a îndeplinirii condiţiei favorizante ''Planificarea globală a transporturilor la nivelul corespunzător'', prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR) şi măsuri necesare îndeplinirii acesteia.

Un alt memoradum care urmează să fie adoptat de Executiv vizează măsuri necesare îndeplinirii condiţiei favorizante "Plan naţional sau regional privind banda largă", prevăzută prin propunerea de Regulament CE de stabilire a unor prevederi comune pentru o serie de fonduri UE post 2020 (CPR).

Totodată, Guvernul ar putea aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Regiei Autonome "Registrul Auto Român", precum şi pe cel al Societăţii de producere a energiei electrice în hidrocentrale Hidroelectrica SA, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.

În cadrul şedinţei Executivului va fi prezentată şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, precum şi pentru referendumul naţional din data de 26 mai.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cine sunt cei 600.000 de români care vor beneficia de noua amnistie fiscală
Cine sunt cei 600.000 de români care vor beneficia de noua amnistie fiscală

600.000 de romani obișnuiți vor avea datoriile la ANAF șterse printr-o nouă amnistie fiscală pregătită de Guvern.

Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru 600.000 de români. Cine va beneficia de ea
Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru 600.000 de români. Cine va beneficia de ea

Aproximativ 600.000 de contribuabili ar putea fi scutiţi de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017

Anunțul ministrului Teodorovici privind amnistia fiscală pentru persoanele juridice
Anunțul ministrului Teodorovici privind amnistia fiscală pentru persoanele juridice

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că în cursul acestei luni se va discuta în Guvern despre amnistia fiscală pentru persoane juridice.

Cine sunt românii cărora li se vor anula datorii la ANAF prin amnistie fiscală
Cine sunt românii cărora li se vor anula datorii la ANAF prin amnistie fiscală

Autorităţile se pregătesc să dea o amnistie fiscală pentru toţi cei care trebuie să achite la FISC sume mici.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.