Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi

Nicolae Ciucă, interviu în New York Times, despre războiul din Ucraina: “Trebuie să fim pregătiți pentru neprevăzut”
Getty

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare şi nu vom avea taxe noi.

Şeful Executivului a anunţat că ieri după amiază s-a stabilit, în cadrul coaliţiei, ca la nivelul Ministerului Finanţelor să se facă o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afaceri şi cu întregul mediu asociativ, prin care vor căuta ca prin măsurile luate să asigure o optimizare a mediului fiscal. Termenul pentru această analiză este de două săptămâni.

 

”În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după-amiază am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afaceri şi cu întregul mediu asociativ”, a spus premierul, potrivit News.ro.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

El a precizat că vor căuta ca prin măsurile luate să asigure o optimizare a mediului fiscal.

”Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea”, a mai spus premierul, precizând că un anunţ se va face după ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize.

”Vreau să fac o clarificare, anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi, pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare, este să găsim acele soluţii pentru optimizarea fiscală”, a spus premierul, arătând că după ce a participat la un eveniment, alături de mediul de afaceri, nu putem discuta despre ”taxe care vin peste noapte şi să impacteze negativ asupra planurilor de business”.

Nicolae Ciucă a spus că va discuta despre aceste lucruri când se va finaliza analiza la nivelul specialiştilor şi a precizat că termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, şi apoi urmează dezbaterile. 

Ciolacu: Nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, declarase cu puțin timp înaintea afirmațiilor premierului că vrea să dea asigurări că nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceri şi că nimeni nu are de gând să strice climatul şi echilibrul din acest mediu.

„Ştiu şi eu şi dumneavoastră discuţiile din spaţiul public privind anumite modificări la Codul Fiscal sau anumite abordări. Ei vreau să vă asigur că nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceri. Nimeni nu are de gând să strice climatul şi echilibrul din interiorul mediului de afaceri”, a spus el.

Avem un PIB al României care se bazează în acest moment pe 27% venituri şi 47% cheltuieli, este cel mai mare decalaj din Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că cineva va veni, într-o perioadă cu crize multiple, cu noi impozite, a mai spus Ciolacu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.