George Simion: Numirea conducerii Camerei Deputaţilor, cu grave abuzuri. Vom face o sesizare la CCR

george simion, aur
Agerpres

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza Curtea Constituţională în privinţa modului în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, liderul formaţiunii, George Simion.

El a spus că parlamentarii AUR sunt nemulţumiţi şi de modul în care sunt înfiinţate comisiile parlamentare.

"Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei noaptea trecută, la 2 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale", a afirmat George Simion la Parlament.

Simion a mai spus că se înfiinţează comisii parlamentare "în bătaie de joc faţă de banul public".

"Nu suntem chemaţi de partidele vechi, partidele tradiţionale la discuţii referitoare la aceste împărţiri de funcţii. (...) Nu am fost informaţi dacă ne revine vreo comisie sau alta. Indiferent de numele comisiei, protestăm energic, spunem că nouă nu ne trebuie secretare, maşini şi funcţii. Dacă va fi nevoie, o să facem audienţe cu cetăţenii aici, pe holurile Camerei Deputaţilor. Nu este normal cum se înfiinţează aceste comisii, în bătaie de joc faţă de banul public. Este normal ca toate comisiile importante, care vizează românii, să ajungă şi la parlamentarii AUR. Dacă ei vor considera că nu merităm şi ne lasă nişte comisii pe care le-au înfiinţat acum în bătaie de joc, nu vom achiesa în a prelua preşedinţia acelor comisii", a adăugat George Simion, potrivit Agerpres.

Citește și
Francisc Tobă
Nu a fost validat mandatul de deputat al lui Francisc Tobă (AUR). Reacția lui George Simion
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat, luni seară, ca şedinţa de plen să fie prelungită, după depunerea jurământului de către deputaţi, pentru alegerea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis şedinţa şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala de şedinţe. Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de luni spre marţi, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă - Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale - şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Simion, despre o posibilă sancționare a senatoarei Șoșoacă: "O trimitem la un alt medic"

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, luni, că aşteaptă verificările solicitate de Senat în privinţa adeverinţei medicale a senatoarei Diana Şoşoacă, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

Nu a fost validat mandatul de deputat al lui Francisc Tobă (AUR). Reacția lui George Simion
Nu a fost validat mandatul de deputat al lui Francisc Tobă (AUR). Reacția lui George Simion

Mandatul lui Francisc Tobă, deputat ales pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, nu a fost validat, luni, de comisia de validare, a anunţat liderul AUR, George Simion.

Membrii AUR din Murgeni s-au delimitat de bulibașa Flagăra, care se dădea președinte. ”Și-a făcut poză acolo și atât”
Membrii AUR din Murgeni s-au delimitat de bulibașa Flagăra, care se dădea președinte. ”Și-a făcut poză acolo și atât”

Reprezentanții AUR din Murgeni s-au delimitat de șeful de clan care se prezenta drept președinte al organizației din acest oraș, transmițându-i lui George Simion că acesta doar s-a pozat în sediu, fără a fi membru de partid.

George Simion anunță că AUR va invalida mandatul de deputat al unui personaj acuzat de reprimarea Revoluției din 1989
George Simion anunță că AUR va invalida mandatul de deputat al unui personaj acuzat de reprimarea Revoluției din 1989

AUR va invalida mandatul de deputat obținut de colonelul în rezervă Francisc Tobă, acuzat de reprimarea Revoluției din 1989, a anunțat copreședintele formațiunii, George Simion.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.