A murit Constantin Nicolescu, fost lider PSD Argeș

Constantin Nicolescu

PSD Argeş a anunţat, marţi, decesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Nicolescu, fost lider al social-democraţilor argeşeni.  

„Am aflat cu surprindere şi profundă tristeţe că astăzi a încetat din viaţă Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş. A fost un profesionist apreciat în domeniul său de activitate - auto - şi un politician respectat. Şi-a dedicat întreaga pregătire şi experienţă profesională şi politică judeţului Argeş, judeţ pe care l-a reprezentat ca senator şi în Parlamentul României", se menţionează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD Argeş.

Un mesaj de condoleanţe a fost transmis şi pe pagina de Facebook a CJ Argeş.

„Constantin Nicolescu a făcut parte din istoria administrativă şi politică a acestui judeţ, dar şi la nivel naţional. A fost prefect al judeţului Argeş, senator în Senatul României şi preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, dar şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD", se arată în postarea citată de Agerpres. 

Constantin Nicolescu s-a născut în anul 1945 şi era de profesie economist. A ocupat funcţia de preşedinte al CJ Argeş între 2004 şi 2014, când a demisionat după ce a fost acuzat de conflict de interese.

Citește și
Marcel Ciolacu, Nicolae Ciuca
Un nou Guvern, dar fără UDMR. LISTA miniștrilor propuși de premierul desemnat Marcel Ciolacu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Constantin Nicolescu a fost senator în legislatura 2000-2004 şi a condus organizaţia PSD Argeş din 2005 până în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Președintele USR, Cătălin Drulă: ”Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu”
Președintele USR, Cătălin Drulă: ”Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu”

După desemnarea președintelui PSD Marcel Ciolacu în funcția de premier, președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat pe Klaus Iohannis, susținând că acesta a ajuns să numească mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu.

Un nou Guvern, dar fără UDMR. LISTA miniștrilor propuși de premierul desemnat Marcel Ciolacu
Un nou Guvern, dar fără UDMR. LISTA miniștrilor propuși de premierul desemnat Marcel Ciolacu

PSD și PNL se află în plin proces de schimbare a funcțiilor din Guvern, după demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de premier, conform protocolului coaliției de guvernare.

VIDEO. Klaus Iohannis l-a desemnat pe președintele PSD în funcția de premier. Marcel Ciolacu i-a urat ”La mulți ani!”
VIDEO. Klaus Iohannis l-a desemnat pe președintele PSD în funcția de premier. Marcel Ciolacu i-a urat ”La mulți ani!”

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, marți, partidele parlamentare la consultări, în vederea desemnării noului premier. Desfășurarea celor mai importante evenimente a fost transmisă în format LIVE TEXT pe www.stirileprotv.ro.

Cum și-au împărțit PNL și PSD ministerele din Guvernul Ciolacu. Ca să le ajungă, au ”împins pe scări” UDMR
Cum și-au împărțit PNL și PSD ministerele din Guvernul Ciolacu. Ca să le ajungă, au ”împins pe scări” UDMR

După demisia lui Nicolae Ciucă, singura certitudine este viitorul premier, Marcel Ciolacu. Șeful PSD trebuie să își formeze un nou cabinet, dar încă se poartă negocieri pentru posturile de ministru.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.