Zelenski crede că el este ţinta numărul 1 a rușilor. Trupele rusești au ajuns la aproximativ 30 km de Kiev

Volodimir Zelenski
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a reluat atacurile cu rachetă în zorii zilei de vineri, la ora locală 04.00, dar că trupele ruse au fost oprite din avansul lor în majoritatea direcţiilor, relatează Reuters.

Într-un discurs televizat, Zelenski a spus că atacurile ruse au avut ţinte atât militare, cât şi civile.

Președintele Ucrainei afirmă că nu va părăsi Kievul, în condițiile în care forțele ruse sunt la aproximativ 30 de kilometri de capitala Ucrainei. Președintele statului spune că el și familia sa reprezintă țintele lui Putin, care vrea să-l elimine.

„Inamicul m-a marcat ca țintă principală”, a avertizat Volodomir Zelenski, într-un mesaj video.

URMĂREȘTE AICI INFORMAȚII ÎN TIMP REAL

Zelenski crede că grupuri de sabotaj ruseşti au intrat în capitala ucraineană.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Familia mea este imediat vizată. Rușii vor să distrugă Ucraina din punct de vedere politic, eliminând șeful statului. Avem informaţii că grupuri de sabotaj inamice au intrat în Kiev. Voi rămâne în Capitală. Familia mea este tot în Ucraina”, a mai spus Zelenski. 

Tancurile ruseşti care au intrat în Ucraina prin Belarus se află la aproximativ 30 de kilometri de Kiev, au declarat oficiali ai administraţiei Biden, potrivit CNN.

Preşedintele ucrainean susţine că cel puţin 137 de ucraineni au fost ucişi de la declanşarea invaziei ruseşti, iar 316 au fost răniţi.

 

Zelenski a afirmat că altor state le este teamă să sprijine aderarea Ucrainei la NATO

Într-un mesaj video posat pe contul său de Facebook, Zelenski a afirmat că altor state le este teamă să sprijine aderarea Ucrainei la NATO.

”Cine este dispus să garanteze aderarea Ucrainei la NATO? Sincer, tuturor le este teamă. I-am întrebat pe toţi partenerii dacă sunt alături de noi. Sunt alături de noi dar nu sunt pregătiţi să ne ia într-o alianţă alături de ei”, a afirmat el.

”Indiferent câte conversaţii am avut cu liderii străini, am auzit puţine lucruri. Primul este că suntem sprijiniţi. Sunt recunoscător fiecărui stat care ne ajută concret, nu numai cu vorbe.Dar este şi un al doilea lucru - am fost lăsaţi singuri să ne apărăm ţara.Cine este pregătit să lupte alături de noi? Sincer, nu văd”, a continuat Zelenski.

“Astăzi i-am întrebat pe cei 27 de lideri ai Europei, dacă Ucraina va fi în NATO, am întrebat direct. Toţi se tem,. nu răspund. Iar noi nu ne temem, nu ne temem de nimic”, a încheiat preşedintele ucrainean.

Sirenele au răsunat la Liov, în vestul Ucrainei

Sirenele au răsunat vineri dimineaţă în oraşul Liov din vestul Ucrainei, informează Reuters, care citează martori oculari.

Rusia a lansat joi o invazie pe scară largă a Ucrainei, iar Kievul a raportat zeci de morţi şi sute de răniţi. Capitala Kiev a fost atacată vineri dimineaţă, în timp ce o rachetă a lovit aeroportul din oraşul Rivne, în vestul Ucrainei, a anunţat primarul localităţii.

Printre altele, ministrul ucrainean de externe a declarat vineri că Kievul a suferit în timpul nopţii lovituri "îngrozitoare" din partea Rusiei.

"Ultima dată când capitala noastră a trecut prin ceva asemănător a fost în 1941, când a fost atacată de Germania nazistă. Ucraina a învins acel demon şi îl va învinge şi pe acesta", a scris Dmitro Kuleba pe Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.