VIDEO. Moment foarte jenant pentru Vladimir Putin, chiar la el ”acasă”, la Palatul Kremlin. Ce i-au făcut noii ambasadori

×
Codul embed a fost copiat

Un moment foarte jenant a avut loc miercuri, 5 aprilie, la Palatul Kremlin, unde președintele Vladimir Putin a ținut un mic discurs la ceremonia de acceptare a acreditărilor diplomatice a 17 noi ambasadori străini.    

Președintele rus Vladimir Putin le-a spus noilor ambasadori ai SUA și UE, într-un limbaj tranșant, că țările lor sunt responsabile pentru deteriorarea dramatică a relațiilor, de când Rusia și-a trimis forțele armate în Ucraina, anul trecut.

”Stimată doamnă ambasador, nu vreau să deranjez atmosfera grațioasă a prezentării scrisorilor de acreditare și știu că s-ar putea să nu fiți de acord cu opinia mea, dar ar trebui să spun astăzi că utilizarea de către Statele Unite ale Americii în politica sa externă a unor instrumente precum sprijinul pentru așa-numite revoluții de culoare (”revoluția portocalie”, n. red.), sprijinul dat în acest sens pentru lovitura de stat de la Kiev din 2014, a dus în cele din urmă la actuala criză ucraineană și, în plus, a avut o contribuție negativă la degradarea relațiilor ruso-americane” - a spus președintele Rusiei.

”Dar noi am pledat întotdeauna pentru construirea relațiilor ruso-americane exclusiv pe baza principiilor egalității, respectului pentru suveranitatea și interesele reciproce și neamestecului în afacerile interne. Ne vom ghida după aceste principii în viitor.” - a continuat el.

Acest discurs, însă, s-a încheiat cu un moment penibil pentru Vladimir Putin. Nimeni dintre cei prezenți nu l-a aplaudat.

Citește și
Vladimir Putin rade
Putin acuză serviciile secrete din Occident de atacuri ”teroriste” în Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vă mulțumesc tuturor pentru atenție. Ceremonia s-a încheiat. Cele mai bune urări. Toate cele bune!", a spus Putin.

Apoi ... a urmat un moment jenant de liniște. Nimeni nu a aplaudat.

Din nou, Putin și-a luat la revedere, însă .. același rezultat.

Într-un final, președintele Rusiei a plecat.

Urmăriți acest moment în clipul VIDEO din acest articol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”Trenul fantomă” al lui Putin, blindat și cu orar secret. Dezvăluirile unui fost ofițer de informații de rang înalt, dezertor
”Trenul fantomă” al lui Putin, blindat și cu orar secret. Dezvăluirile unui fost ofițer de informații de rang înalt, dezertor

Președintele rus Vladimir Putin călătorește cu un tren special, pentru că nu vrea să folosească avioane care pot fi monitorizate cu dispozitivele de urmărire a zborurilor.  

Putin acuză serviciile secrete din Occident de atacuri ”teroriste” în Rusia
Putin acuză serviciile secrete din Occident de atacuri ”teroriste” în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză serviciile secrete din Occident de faptul că sunt implicate în atacuri ”teroriste” în Rusia, la câteva zile după asasinarea unui cunoscut blogger militar rus, Maxim Fomin, relatează AFP.

Putin dă vina pe SUA pentru războiul din Ucraina, la primirea ambasadorului american. UE, acuzată de o confruntare cu Rusia
Putin dă vina pe SUA pentru războiul din Ucraina, la primirea ambasadorului american. UE, acuzată de o confruntare cu Rusia

Vladimir Putin a dat vina pe SUA pentru războiul din Ucraina și a acuzat Uniunea Europeană că a pornit o ”confruntare” cu Rusia, declarațiile fiind făcute la ceremonia de primire a scrisorilor de acreditare din partea unor noi ambasadori.

 

Cele mai mari temeri ale președintelui Rusiei. Secretele lui Vladimir Putin care „îl protejează” de spioni și asasini
Cele mai mari temeri ale președintelui Rusiei. Secretele lui Vladimir Putin care „îl protejează” de spioni și asasini

Vladimir Putin are diferite metode pentru a se ține departe de spioni și asasini. Liderul rus are birouri identice amenajate în toată Rusia pentru a-i deruta pe cei care vor să-i facă rău.  

Viața secretă a lui Vladimir Putin, dezvăluită de un ofițer care a fugit din Rusia
Viața secretă a lui Vladimir Putin, dezvăluită de un ofițer care a fugit din Rusia

Un ofițer de protecție care a lucrat direct pentru Vladimir Putin și care a reușit să fugă din Rusia a oferit detalii despre viața privată a dictatorului de la Kremlin despre care spune că îi „este frică de moarte” și îl numește „paranoic”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.