UE aprobă continuarea roamingului mobil fără taxe suplimentare până în 2032

roaming
Shutterstock

În urma reuniunii Parlamentului European, Consiliul European a aprobat luni prelungirea regimului de roaming la preţurile de pe piaţa naţională până în 2032, informează un comunicat de presă al Consiliului European, scrie Agerpres. 

După expirarea actualului Regulament privind roamingul (la 30 iunie 2022), cetăţenii vor putea continua să efectueze apeluri, să trimită mesaje şi să navigheze pe internet atunci când călătoresc în alte ţări ale UE, fără costuri suplimentare.

Regulamentul revizuit privind roamingul ajustează tarifele cu ridicata maxime pentru a asigura faptul că furnizarea serviciilor de roaming cu amănuntul la preţurile de pe piaţa naţională este sustenabilă pentru operatorii din întreaga UE. Acesta sporeşte transparenţa în ceea ce priveşte serviciile care pot face obiectul unor costuri suplimentare şi, în acelaşi timp, îi va proteja pe clienţi de şocurile unor facturi cauzate de roamingul accidental în reţelele de telefonie mobilă nonterestre atunci când se află pe feriboturi sau în avioane.

Politica utilizării rezonabile, care este menită să prevină roamingul permanent, va continua. Comisia poate sugera modificări ale acesteia după o analiză aprofundată a pieţei şi o evaluare corespunzătoare a impactului potenţial.

Regulamentul revizuit include de asemenea măsuri menite să asigure o bună experienţă a clienţilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi accesul la serviciile de urgenţă, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Comisia va monitoriza situaţia şi, dacă este cazul, va prezenta o nouă propunere legislativă pentru a reglementa plafoanele tarifelor cu ridicata şi, eventual, alte aspecte ale pieţei serviciilor de roaming.

În urma aprobării astăzi de către Consiliu a poziţiei Parlamentului European, actul legislativ este adoptat. După semnarea de către preşedintele Parlamentului European şi de către preşedintele Consiliului, actul legislativ se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi va intra în vigoare la 1 iulie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Grecia e pârjolită din nou de incendii și se pregătește pentru ce e mai rău. ”În fiecare an, familiile sunt în pericol”
Grecia e pârjolită din nou de incendii și se pregătește pentru ce e mai rău. ”În fiecare an, familiile sunt în pericol”

Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii. Pentru joi se anunță o nouă zi de cuptor. Mercurul din termometre va urca vertiginos, ajungând chiar și la 42 de grade Celsius în insula Creta.

 

Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini
Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini

Au apărut înregistrări cu românul de 26 de ani, bănuit că și-a ucis iubita, care a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena.

Hamas cere SUA să facă
Hamas cere SUA să facă "presiune" asupra Israelului pentru un armistiţiu permanent în Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut joi într-un comunicat Statelor Unite să facă "presiune" asupra Israelului în vederea obţinerii unui armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.