Ucigașul deputatului David Amess a fost identificat. A fost reținut pentru acte de terorism

David Amess
Profimedia

Poliţia britanică l-a identificat drept Ali Harbi Ali, un britanic de origine somaleză în vârstă de 25 de ani, drept individul care l-a ucis vineri pe deputatul conservator David Amess, estul Angliei, a informat duminică BBC, citat de EFE.

Suspectul a fost reţinut sub incidenţa legii privind actele teroriste, din 2000, deoarece poliţia consideră că în spatele atacului ar fi putut exista "o motivaţie teroristă".

Poliţia Metropolitană din Londra (Met), care a declarat oficial crima drept ''un incident terorist'', îl va putea interoga pe tânăr până pe 22 octombrie.

BBC explică faptul că Ali Harbi Ali a fost inclus în urmă cu câţiva ani în programul naţional Prevent de prevenire a terorismului, unde sunt trimişi, în mod voluntar, persoanele aflate în pericol de a se radicaliza. Totuşi, postul public britanic subliniază că individul a petrecut puţin timp în acest program şi nu a fost inclus niciodată în vreo listă de persoane de interes pentru serviciile secrete.

Ca parte a anchetei, poliţia a efectuat razii la trei domicilii din Londra, iar sâmbătă a fost făcută autopsia deputatului ucis, care a fost înjunghiat mortal şi a murit la locul incidentului, potrivit Agerpres.

Citește și
politician atacat
Un deputat britanic a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Clasa politică britanică şi comunitatea musulmană s-au unit în a condamna uciderea lui Amess, în vârstă de 69 de ani, membru al Partidului Conservator al premierului Boris Johnson şi un susţinător înfocat al Brexitului, căsătorit, tată a cinci copii şi care era foarte iubit în circumscripţia sa electorală ca urmare a sprijinului pe care îl oferise cauzelor locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Înjunghierea mortală a deputatului britanic David Amess, calificată drept atac terorist. Ce arată ancheta poliției
Înjunghierea mortală a deputatului britanic David Amess, calificată drept atac terorist. Ce arată ancheta poliției

Poliţia britanică a calificat drept act terorist uciderea deputatului conservator David Amess, înjunghiat vineri, eveniment ce redeschide în Marea Britanie dezbaterea cu privire la siguranţa aleşilor, informează AFP.

Un deputat britanic a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică
Un deputat britanic a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, într-o biserică

Deputatul britanic David Amess a murit după ce a fost atacat și înjunghiat de mai multe ori, vineri.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.