Suma uriașă donată de cântăreața americană Pink pompierilor din Australia

pink
Getty

Cântăreaţa americană Pink a anunţat că donează jumătate de milion de dolari americani serviciilor locale de pompieri din Australia pe fondul agravării crizei provocate de incendii, informează Press Association.

Peste 20 de persoane au murit şi milioane de animale şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor care au făcut ravagii pe acest continent în ultimele luni, transmite Agerpres.

Cel puţin opt persoane au decedat săptămâna aceasta în New South Wales şi Victoria, cele mai populate state australiene, unde în prezent sunt active peste 200 de incendii.

Cântăreaţa este una dintre numeroasele celebrităţi care au vorbit în public despre incendii, dezvăluind că va dona jumătate de milion de dolari americani într-o postare pe Twitter.

"Sunt total devastată urmărind ce se întâmplă în Australia cu aceste incendii groaznice", a scris ea.

Citește și
Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații
Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Promit să fac o donaţie 500.000 de dolari direct serviciilor locale de pompieri care luptă din greu în primele linii. Sunt cu inima alături de prietenii şi de familia din Oz", a adăugat cântăreaţa.

Alte vedete, precum Kylie Minogue şi Naomi Watts, şi-au împărtăşit la rândul lor gândurile despre incendiile din Australia pe social media, manifestându-şi îngrijorarea pentru soarta oamenilor şi animalelor care au de suferit de pe urma acestora, dar şi admiraţia pentru eforturile depuse de pompieri.

Premierul australian Scott Morrison, criticat pentru răspunsul autorităţilor la această criză, a anunţat sâmbătă mobilizarea a 3.000 de militari rezervişti pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care devastează în prezent ţara.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
"Cuminţenia Pământului", amânări fără sfârşit. Planul guvernului Orban

Guvernul a decis să amâne cu încă un an returnarea banilor pentru românii care au făcut donații pentru sculptura lui Brâncuşi, „Cumințenia Pământului".

Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații
Cele nouă etaje ale spitalului „Marie Curie” pentru copii cu cancer, ridicate într-un singur an, din donații

Un an, atât le-a luat voluntarilor de la Asociația „Dăruiește Viață" să ridice din donații cele nouă etaje ale spitalului pentru copii cu cancer.

Primul magazin online de fapte bune, deschis în Galați. A devenit un adevărat fenomen
Primul magazin online de fapte bune, deschis în Galați. A devenit un adevărat fenomen

Un magazin online de fapte bune, deschis de voluntarii din Galați, a devenit în scurt timp un adevărat fenomen.

Medicul care face minuni pentru bebelușii în stare critică:
Medicul care face minuni pentru bebelușii în stare critică: "E incredibil ce este în această secție"

În sistemul nostru sanitar atât de bolnav sunt medici care luptă cu îndârjire pentru salvarea unor suflete nevinovate.

Biserica acuzată că a strâns 100 de miliarde de dolari pentru a doua venire a lui Iisus pe Pământ
Biserica acuzată că a strâns 100 de miliarde de dolari pentru a doua venire a lui Iisus pe Pământ

Biserica Mormonă este acuzată că a strâns 100 de miliarde de dolari din donații făcute de membri, în scop caritabil, banii nefiind însă cheltuiți în acest scop, ci pentru afaceri dubioase.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.