SUA ar putea refuza un tratat comercial cu Marea Britanie, dacă încalcă Acordul Brexit

Joe Biden
Agerpres

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidat la preşedinţia SUA, a avertizat Regatul Unit că dacă Brexit-ul va duce la încălcarea acordului de pace din Irlanda de Nord, nu va exista un tratat comercial între Londra şi Washington, conform Reuters.

'Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexit-ului. Orice acord comercial între SUA şi Regatul Unit trebuie să depindă de respectarea Acordului şi să evite revenirea la o frontieră dură. Punct.', a scris Biden în reţeaua Twitter.

Premierul britanic Boris Johnson a propus un pachet legislativ care ar încălca parţial acordul privind retragerea ţării sale din Uniunea Europeană, în special prevederile referitoare la Irlanda de Nord.

El consideră că UE a adoptat o poziţie de forţă la negocierile comerciale şi încearcă să divizeze Regatul Unit. Johnson consideră că Londra trebuie să aibă posibilitatea de a încălca o parte din tratatul semnat anul acesta, pentru ca Londra să îşi poată onora angajamentele din acordul de pace din 1998, care a încheiat trei decenii de violenţe în Irlanda de Nord.

Prin acordul din Vinerea Mare, unioniştii pro-britanici, majoritar protestanţi, şi naţionaliştii catolici irlandezi au renunţat la confruntări, iar frontiera între Republica Irlanda, membră a UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, a devenit practic deschisă.

Citește și
Boris Johnson
Boris Johnson, criticat de predecesorii săi. Vor să renunțe la planul „șocant” pentru Brexit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Uniunea Europeană susţine că orice încălcare a tratatului pentru Brexit poate bloca negocierile comerciale, ceea ce ar complica situaţia frontierei respective.

Biden a redistribuit pe Twitter o scrisoare prin care congresmanul Eliot Engel, preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, îi cerea lui Johnson să respecte acordul de pace din 1998.

Engel l-a îndemnat pe premierul britanic 'să renunţe la orice eforturi îndoielnice şi incorecte de a încălca protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de Retragere' a Regatului Unit din UE şi 'să se asigure că negocierile pentru Brexit nu subminează deceniile de progres pentru instaurarea păcii în Irlanda de Nord şi opţiunile de viitor pentru relaţiile bilaterale'.

El a susţinut că Congresul nu va sprijini un acord de liber schimb cu Londra, dacă britanicii nu îşi respectă angajamentele.

Scrisoarea a fost semnată şi de congresmenii Richard Neal, William Keating şi Peter King.

Johnson insistă însă să îşi pună în aplicare planul. Guvernul său a convenit miercuri să lase parlamentului decizia privind utilizarea atribuţiilor post-Brexit, în cadrul proiectului de lege privind piaţa internă. Prin această poziţie, executivul a evitat o rebeliune în interiorul Partidului Conservator, aflat la putere din 2010.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Proiectul de lege controversat al lui Boris Johnson, adoptat în Camera Comunelor
Proiectul de lege controversat al lui Boris Johnson, adoptat în Camera Comunelor

Proiectul de lege al premierului britanic Boris Johnson de a se reveni, cu încălcarea dreptului internaţional, asupra anumitor angajamente din Acordul Brexit, a trecut luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor.

Boris Johnson, criticat de predecesorii săi. Vor să renunțe la planul „șocant” pentru Brexit
Boris Johnson, criticat de predecesorii săi. Vor să renunțe la planul „șocant” pentru Brexit

Fostul premier britanic David Cameron s-a raliat altor foşti lideri ai Regatului Unit pentru a-şi exprima îngrijorarea în legătură cu planul actualului premier Boris Johnson.

Tensiuni în cadrul Brexit privind importul de alimente din Marea Britanie
Tensiuni în cadrul Brexit privind importul de alimente din Marea Britanie

Uniunea Europeană a arătat clar că nu garantează că Marea Britanie va fi inclusă pe lista de ţări terţe aprobate pentru importuri de alimente, a afirmat duminică negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.