Proiectul de lege controversat al lui Boris Johnson, adoptat în Camera Comunelor

62095113
Getty

Proiectul de lege al premierului britanic Boris Johnson de a se reveni, cu încălcarea dreptului internaţional, asupra anumitor angajamente din Acordul Brexit, a trecut luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor.

Proiectul a fost adoptat în pofida faptului că o parte a taberei conservatoare s-a opus, transmite AFP.

Un afront pentru europeni în mijlocul negocierilor comerciale, proiectul de lege, care conţine dispoziţii controversate privind Irlanda de Nord, a fost aprobat cu 340 de voturi pentru şi 263 împotrivă, după o zi de dezbateri aprinse în Camera Comunelor pe tema Brexitului intrat oficial în vigoare pe 31 ianuarie.

Votul nu constitue o surpriză având în vedere majoritatea confortabilă de care dispune partidul premierului Boris Johnson în camera inferioară a parlamentului britanic, dar continuarea procedurilor parlamentare ar putea fi mai incertă, în special în privinţa examinării, la începutul săptămânii viitoare, a unui amendament ce ar impune o blocare în parlament înaintea oricărei modificări a acordului de părăsire a UE.

Mai este nevoie şi de un vot în Camera Lorzilor, unde există temerea privind riscul ca adoptarea proiectului de lege să afecteze credibilitatea Marii Britanii pe scena internaţională.

Proiectul este esențial pentru „menținerea integrității politice și economice a Marii Britanii”

 

Premierul Boris Johnson a venit în Camera Comunelor pentru a-şi susţine propunerea pe care o consideră "esenţială pentru menţinerea integrităţii politice şi economice a Marii Britanii".

El a acuzat UE că foloseşte dispoziţiile menite să asigure pacea în Irlanda de Nord ca "pârghie" în negocierile în curs şi că ameninţă să creeze "o frontieră vamală în propria noastră ţară".

Proiectul său de lege reprezintă o "plasă de siguranţă" sau o "poliţă de asigurare" la care Londra nu va trebui să recurgă dacă va ajunge la un acord cu Bruxelles-ul.

"Niciun prim-ministru britanic, niciun guvern, niciun parlament nu ar putea accepta" astfel de condiţii, a argumentat Johnson, răspunzând în special criticilor formulate de cinci dintre predecesorii săi, de la John Major la Theresa May.

Dispoziții vamale speciale pentru Irlanda de Nord

 

Tratatul prevede dispoziţii vamale speciale pentru Irlanda de Nord, menite în special să evite restabilirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda, membră a UE şi provincia britanică, în conformitate cu acordul de pace din 1998.

Irlanda de Nord trebuie să respecte, timp de patru ani, anumite dispoziţii europene, în special în ceea ce priveşte comerţul cu mărfuri. În opinia Londrei, UE ameninţă cu refuzul includerii Marii Britanii pe lista ţărilor autorizate să exporte produse alimentare către acest teritoriu, ceea ce ar împiedica importurile în Irlanda de Nord din restul ţării.

Negocierile comerciale cu UE vor fi reluate marți la Bruxelles

 

În pofida acestor tensiuni puternice, negocierile cu UE privind viitoarea relaţie comercială urmează să fie reluate marţi la Bruxelles. Discuţiile de până acum nu au avut rezultate semnificative pe două subiecte de interes: respectarea de către Londra a unor norme prin care să se evite crearea unei concurenţe neloiale şi condiţiile accesului în apele britanice pentru pescarii din statele membre UE.

Cele două părţi au afirmat că trebuie convenit un acord în octombrie pentru a se evita impunerea de taxe vamale între Marea Britanie şi blocul european, ceea ce riscă să agraveze criza economică istorică cauzată de pandemia noului coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62147754
Rusia își va retrage trupele de rezervă de la frontiera cu Belarus

Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko au convenit că Moscova poate retrage de la frontiera cu Belarus trupele ruse care ar fi trebuit să servească drept forţă de poliţie de rezervă în cazul în care protestele ar fi devenit violente, relatează TASS.

62147751
Rusia va retrage trupele de rezervă de la frontiera cu Belarus, anunță Kremlinul

Kremlinul anunţă că Rusia va retrage trupele de rezervă de la frontiera cu Belarus.

62147747
Persecuțiile Chinei asupra uigurilor: UE a propus trimiterea de "observatori independenţi" în provincia Xinjiang

UE a propus luni Chinei trimiterea de "observatori independenţi" în provincia Xinjiang, unde Beijingul este acuzat că a orchestrat o persecuţie de amploare a minorităţii musulmane uigure, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.