Sentința primită de criminalul în serie din Cipru. Ucigașul celor 2 românce a izbucnit în lacrimi

Proteste în Cipru, după ani de tăcere. Ce s-a întâmplat cu criminalul româncelor
Pro TV

Cipriotul Nicos Metaxas a primit, luni, şapte condamnări la închisoare pe viaţă, după ce a pledat vinovat la acuzaţiile de ucidere a 5 femei şi 2 fetiţe, printre care şi două românce.

Cazul, care a echivalat cu cele mai cumplite atrocităţi comise împotriva unor femei în Cipru, a declanşat revoltă şi oroare într-o ţară unde crimele grave sunt relativ rare, şi a provocat demisia ministrului Justiţiei şi demiterea şefului Poliţiei.

Citește și Cine sunt victimele lui Nicos Metaxas

Nicos Metaxas, în vârstă de 35 de ani, s-a recunoscut vinovat la 12 capete de acuzare referitoare la răpirea şi uciderea cu premeditare a şapte persoane - provenite din Filipine, Nepal şi România (Livia Florentina Bunea, în vârstă de 38 de ani, şi fiica sa în vârstă de 8 ani, Elena) - între septembrie 2016 şi iulie 2018, scrie Agerpres.

Cei doi copii, în vârstă de 6, respectiv 8 ani, erau fiicele a două dintre femei.

Citește și
Crimele din Cipru. O turistă ar fi filmat, fără să știe, o valiză cu trupul unei victime
Crimele din Cipru. O turistă ar fi filmat, fără să știe, o valiză cu trupul unei victime
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sentinţa, dictată de tribunalul penal, este cea mai aspră pronunţată vreodată de sistemul de justiţie cipriot.

Criminalul a izbucnit în lacrimi

 

Nico Metaxas a fost transportat luni cu un dispozitiv întărit de poliţie la tribunalul din Nicosia, purtând o vestă antiglonţ şi, aparent, neînsoţit de un avocat.

El a izbucnit în lacrimi atunci când poliţia a citit sentinţa pronunţată împotriva sa.

"Am comis crime abominabile", a declarat el, transmiţând condoleanţe familiilor victimelor.

Conform poliţiei, Metaxas, divorţat şi tată a doi copii, a făcut cunoştinţă cu victimele pe internet.

Acestea lucrau ca îngrijitoare în Cipru şi dispăruseră între septembrie 2016 şi august 2018.

Şeful poliţiei a fost demis şi ministrul de Justiţie a fost destituit în urma acuzaţiilor că poliţia nu a tratat cu seriozitate aceste dispariţii pentru că femeile erau cetăţene străine.

Prima victimă a fost găsită decedată de turişti care făceau fotografii într-un puţ minier la sfârşitul lui aprilie. Ultima victimă descoperită, un copil de şase ani, a fost găsită într-un lac la data de 12 iunie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Unde a fost găsit cadavrul fetiței de 6 ani, ucise de criminalul în serie din Cipru
Unde a fost găsit cadavrul fetiței de 6 ani, ucise de criminalul în serie din Cipru

Poliţia cipriotă a recuperat miercuri dintr-un lac din apropierea capitalei Nicosia cadavrul unei fetiţe în vârstă de şase ani.

Crimele din Cipru. O turistă ar fi filmat, fără să știe, o valiză cu trupul unei victime
Crimele din Cipru. O turistă ar fi filmat, fără să știe, o valiză cu trupul unei victime

O tânără din New York ar fi filmat, fără să știe, o valiză în care s-ar afla trupul unei victime, spun polițiștii.

Poliţia a găsit a cincea victimă a criminalului în serie care a ucis și două românce
Poliţia a găsit a cincea victimă a criminalului în serie care a ucis și două românce

Poliţia din Cipru a descoperit duminică într-un lac cadavrul unei persoane despre care consideră că este a cincea victimă a unui criminal în serie care a vânat femei străine timp de aproape trei ani fără a fi depistat.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.