Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili

Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
Getty

Lumea trebuie să le dea talibanilor un răgaz să formeze un nou guvern în Afganistan şi ar putea descoperi astfel că ei au devenit mai rezonabili, a declarat miercuri la postul BBC şeful statului major al armatei britanice, generalul Nick Carter.

 

''Trebuie să avem răbdare, să ne păstrăm cumpătul şi să le dăm un răgaz să formeze un guvern şi să-şi arate intenţiile'', a declarat Nick Carter. ''S-ar putea ca aceşti talibani să fie diferiţi de talibanii pe care oamenii şi-i amintesc din anii '90'', speră comandantul armatei britanice.

''Am putea să descoperim, dacă le dăm acest răgaz, că aceşti talibani sunt desigur mai rezonabili, dar în mod categoric trebuie să avem în vedere că ei nu sunt o organizaţie omogenă - talibanii sunt o grupare de figuri tribale disparate care vin de peste tot din Afganistanul rural'', a atras atenţia generalul britanic.

El a explicat în continuare că talibanii sunt de fapt ''ţărani'' care au trăit conform aşa-numitului ''Paştunwali'', adică modul de viaţă tradiţional tribal şi codul de conduită al poporului paştun.

Citește și
Confesiunea unui afgan care scăpat de trei ori de răzbunarea talibanilor: „Dacă mă duc la magazin, mă vor prinde”
Confesiunea unui afgan care scăpat de trei ori de răzbunarea talibanilor: „Dacă mă duc la magazin, mă vor prinde”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

''Este foarte posibil să fie nişte talibani mai rezonabili. Şi mai puţin represivi. Şi într-adevăr, dacă privim la modul în care guvernează Kabulul în acest moment, există unele indicii că sunt mai rezonabili'', insistă generalul britanic.

Liderii mişcării talibane se vor prezenta pentru a fi văzuţi de toată lumea, a anunţat miercuri un oficial al mişcării islamiste, după ce aceştia au trăit mai mult ascunşi în ultimii 20 de ani. Tot miercuri, fostul preşedinte afgan Hamid Karzai se întâlneşte cu talibanii.

 

Talibanilor li s-a ordonat să nu sărbătorească victoria

 

''Încet, treptat, lumea îi va vedea pe toţi liderii noştri, nu va exista nicio umbră a secretului'', a spus agenţiei Reuters acel oficial care însă a dorit să rămână anonim. El a mai menţionat că membrilor mişcării talibane li s-a ordonat să nu sărbătorească victoria după ce au preluat puterea la Kabul, iar civilii vor trebui să predea armele şi muniţiile.

Insurgenţii au organizat marţi prima lor conferinţă de presă în capitala cucerită în urma unei ofensive fulgerătoare în care trupele afgane au opus o slabă rezistenţă. Printre altele, ei au promis o amnistie generală, inclusiv pentru cei care au luptat împotriva lor, au garantat siguranţa ambasadelor străine şi s-au angajat să permită femeilor să muncească, dar respectând principiile islamului.

Miercuri, talibanii au reprimat în estul ţării, în oraşul Jalalabad, un protest în favoarea steagului tricolor afgan, manifestanţii opunându-se înlocuirii acestuia cu steagul alb inscripţionat cu declaraţia de credinţă islamică. Manifestaţii în favoarea drapelului afgan au avut loc şi în alte oraşe.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Apel disperat al unei regizoare din Afganistan:
Apel disperat al unei regizoare din Afganistan: "Vă rog să ne ajutați! Talibanii vor anula drepturile femeilor"

Sahraa Karimi, 38 de ani, o regizoare de film din Afganistan, a transmis, pe Twitter, o scrisoare deschisă adresată oamenilor din întreaga lume. Disperată, aceasta a solicitata protecție pentru femeile afgane.

Confesiunea unui afgan care scăpat de trei ori de răzbunarea talibanilor: „Dacă mă duc la magazin, mă vor prinde”
Confesiunea unui afgan care scăpat de trei ori de răzbunarea talibanilor: „Dacă mă duc la magazin, mă vor prinde”

Un afgan care dezafectat terenurile minate și a colaborat cu militarii americani se teme că va fi vânat și ucis de talibani, astfel că se ascunde de când puterea a fost preluată de fundamentaliști în Afganistan.

Cum s-a schimbat Afganistanul în ultimii 20 de ani. Deși s-a modernizat, rămâne una dintre cele mai sărace țări de pe glob
Cum s-a schimbat Afganistanul în ultimii 20 de ani. Deși s-a modernizat, rămâne una dintre cele mai sărace țări de pe glob

Locuitorii Afganistanului au avut parte de schimbări remarcabile în ultimii 20 de ani, de când talibanii au pierdut puterea. Una dintre cele mai importante reforme a fost cea a drepturilor femeilor. Însă, acum, viitorul este incert.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.