Săptămâna de lucru de 4 zile în Europa. Scrisoarea trimisă de sindicaliști liderilor din UE

Job

Un grup de politicieni de stânga și reprezentanți ai sindicatelor europene cer liderilor din UE scurtarea săptămânii de lucru la patru zile pentru a-şi ajuta economiile să se redreseze de pe urma pandemiei de coronavirus, scrie The Guardian.

Scrisoarea a fost trimisă premierului britanic Boris Johnson, cancelarului german Angela Merkel, premierului spaniol Pedro Sanchez şi altor lideri europeni.

Scrisoarea, care a subliniat situațiile în care lucrătorii au acceptat un program mai scurt ca să salveze locuri de muncă, dar și „oportunitatea” de a regândi modelele de lucru actuale și de reducere a consumului de energie - ceea ce ar ajuta la combaterea crizei climatice.

"De-a lungul istoriei, programul de lucru mai scurt a fost folosit în perioadele de criză și recesiune economică ca o modalitate de partajare echitabilă a muncii. Pentru progresul civilizaţiei, a sosit momentul de a profita de această oportunitate şi a merge către săptămâna redusă de lucru”, se arată în scrisoare.

Documentul a fost semnat, printre alții, de Katja Kipping, președinta partidului Die Linke din Germania; Íñigo Errejón, deputat al partidului spaniol Más País, Caroline Lucas deputată a partidului verde din Marea Britanie și Len McCluskey, secretar general al sindicatului Unite the Union.

Citește și
Românii se reprofilează din cauza pandemiei. Ce meserii sunt cele mai căutate
Românii se reprofilează din cauza pandemiei. Ce meserii sunt cele mai căutate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Propunerile de instituire a unei săptămâni de patru zile au atras un interes tot mai mare în ultimii ani datorită unui număr mic, dar în creștere, de companii care susţin că această măsură a dus la creşterea productivităţii, dar şi la o mai bună sănătate mintală a angajaţilor.

Cu toate acestea, există unele grupuri de business și politicieni de centru-dreapta care se opun acestei idei. Confederația Industriei Britanice, cel mai mare grup de lobby pentru businessul britanic, argumenta în 2019 că oficializarea unei săptămâni de lucru de patru zile ar fi „un pas în direcţia greşită”. Unii economişti de centru dreapta cred că munca mai puţină ar afecta nivelurile de trai.

Grupurile care susțin introducerea unei săptămâni de lucru de patru zile subliniază faptul că numărul orelor lucrate, în medie, nu s-au redus semnificativ în ultimii 40 de ani, în ciuda tehnologizării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Adeverința de angajator valabilă de luni, 9 noiembrie. Descarcă aici documentul
Adeverința de angajator valabilă de luni, 9 noiembrie. Descarcă aici documentul

Circulația pe întreg teritoriul României va fi interzisă între orele 23.00 și 05.00, cu câteva excepții, începând de luni, 9 noiembrie. Persoanele care sunt nevoite să se deplaseze la locurile de muncă vor trebui să completeze o adeverință de angajator.

Românii se reprofilează din cauza pandemiei. Ce meserii sunt cele mai căutate
Românii se reprofilează din cauza pandemiei. Ce meserii sunt cele mai căutate

Forțați de vremurile dure pe care le trăim, tot mai mulți români se orientează către alte meserii. Din ospătari, barmani sau organizatori de evenimente, ajung să muncească în saloane de coafură, în curierat, ori își adaptează munca mediului online.

Românii care lucrează
Românii care lucrează "de acasă" din Tenerife. Cât îi costă în fiecare lună

Cum restricţiile se înmulţesc, iar criza sanitară se agravează, tot mai mulţi români profită de avantajul muncii de la distanţă şi se mută în locuri pe gustul lor.

Mulți români își caută locuri de muncă în pandemie, dar cerințele s-au schimbat. Recorduri la firmele de recrutări
Mulți români își caută locuri de muncă în pandemie, dar cerințele s-au schimbat. Recorduri la firmele de recrutări

Criza sanitară a lăsat mulţi români fără loc de muncă atât în ţară, cât şi în străinătate. Tocmai de aceea, firmele de recrutări înregistrează cereri record de la o lună la alta.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.