Medvedev: Dacă Ucraina nu acceptă actualele condiţii, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a Kievului

dmitri medvedev
AFP

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că, în cazul în care Kievul nu acceptă condiţiile actuale pentru începerea negocierilor, Rusia va accepta doar predarea necondiţionată a regimului de la Kiev.

"Actualele 'ultimatumuri' sunt joacă de copii comparativ cu cererile care vor fi în viitor...: predarea totală a regimului de la Kiev, în condiţiile formulate de Rusia", a scris Medvedev pe contul său de pe Telegram, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Aceste noi ameninţări par să fie o reacţie la declaraţiile făcute de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat duminică postului CNN. În interviu, Zelenski a spus că la ora actuală nu este interesat în negocieri cu Rusia, pentru că nu vede ca Moscova să fie deschisă unor discuţii constructive.

Zelenski a calificat condiţiile ruse pentru demararea negocierilor drept unele "canibale", în condiţiile în care ele presupun ca Ucraina să fie "mâncată bucată cu bucată".

În loc de aceasta, obiectivul Ucrainei este de a recuceri zonele ocupate de Rusia, a spus Zelenski.

Citește și
harkov
Oraşul Harkov, din nou fără electricitate şi apă. Anunțul primarului în urma unor bombardamente lansate de Rusia
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Medvedev a ameninţat Ucraina cu "Ziua Judecăţii de Apoi"

Dmitri Medvedev, care era odată considerat un lider ce ar putea face Rusia mai liberală, este în prezent unul dintre cei mai fermi susţinători ai invaziei ruse asupra Ucrainei. Vara aceasta, el a ameninţat Ucraina cu "Ziua Judecăţii de Apoi", dacă aceasta va încerca să recucerească Peninsula Crimeea.

Refuzul Ucrainei şi al puterilor occidentale de a recunoaşte controlul Moscovei asupra Peninsulei Crimeea reprezintă o "ameninţare sistemică' pentru Rusia, iar orice atac extern asupra regiunii va provoca un răspuns de tip "Judecata de Apoi', a declarat în luna iulie Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate.

Condiţiile Rusiei pentru începerea negocierilor includ cedarea provinciilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, recunoaşterea Peninsulei Crimeea drept teritoriu rusesc, demilitarizarea Ucrainei şi refuzul Ucrainei de a adera la NATO.

Între timp, Ucraina cere restituirea tuturor regiunilor ocupate de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 202. Trupele Kievului recuperează mai mult teritoriu, în timp ce Rusia contraatacă

Citește și...
Numeroşi soldaţi ruşi s-au retras în Rusia, susține un înalt oficial militar american
Numeroşi soldaţi ruşi s-au retras în Rusia, susține un înalt oficial militar american

SUA estimează că Rusia a părăsit în mare parte zonele pe care le ocupase în regiunea Harkov, iar mulţi soldaţi ruşi, care se repliaseră în faţa înaintării trupelor ucrainene, au trecut graniţa revenind în Rusia, a spus un înalt oficial militar american.

Oraşul Harkov, din nou fără electricitate şi apă. Anunțul primarului în urma unor bombardamente lansate de Rusia
Oraşul Harkov, din nou fără electricitate şi apă. Anunțul primarului în urma unor bombardamente lansate de Rusia

Alimentarea cu apă și electricitate au fost întrerupte din nou la Harkov în urma unor atacuri aeriene rusești.

Putin anunță că războiul va continua până la „atingerea obiectivelor stabilite”. Rusia atacă zonele recucerite de Ucraina
Putin anunță că războiul va continua până la „atingerea obiectivelor stabilite”. Rusia atacă zonele recucerite de Ucraina

Intervenţia miliară rusă în Ucraina va continua ”până la atingerea obiectivelor”, anunţă luni Kremlinul, după ce foirţele Moscovei au cedat teren, în ultimele zile, în faţa forţelor Kievului, în estul Ucrainei, relatează AFP.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.