Inundaţii devastatoare în insula grecească Evia. Șapte persoane au murit

×
Codul embed a fost copiat

Cel puţin șapte persoane şi-au pierdut viaţa în insula grecească Evia, lovită de inundaţii devastatoare în weekend.

Ploile abundente au provocat revărsarea mai multor râuri, iar puhoaiele au distrus drumuri şi au făcut prăpăd în câteva localităţi. Podurile care leagă insula de Grecia continentală au fost închise temporar.

Câteva ore de ploaie torențială au fost suficiente pentru a provoca inundații devastatoare pe insulă grecească Evia, în Marea Egee. În stațiunea Bourtzi, viitura a răsturnat autoturisme, a distrus terasele unor restaurante, parcări și chiar un loc de joacă. O parte din drumul de coastă a fost luat de ape, iar restul e acoperit de resturi și de nămol.

Într-un sat, în sudul insulei, râul care trece prin mijlocul localității s-a umflat și s-a revărsat, luându-i pe nepregătite pe oameni.

Șapte oameni, între care un copil de 8 luni și un cuplu în vârstă, şi-au pierdut viaţa. Au fost găsiți înecați, după trecerea puhoaielor. Doi localnici sunt daţi dispăruţi, și mulţi alţii au rămas izolați în case sau în mașini.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ploile torențiale au început în noaptea de sâmbătă spre duminică și au continuat ore întregi. Pompierii au evacuat zeci de persoane rămase blocate în case, i-au ajutat pe alții să-și golească locuințele de apă și au intervenit la peste 50 de incendii provocate de trăsnete.

Insula Evia - aflată în Marea Egee, la aproximativ 100 de kilometri de Atena - e unul dintre locurile preferate de grecii din capitală pentru a-şi petrece concediul. E legată de continent prin două poduri - ambele au fost închise temporar circulației și doar un feribot a rămas să facă legătura între insulă și restul Greciei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului

Producătorii de alimente din întreaga lume, de la producători de lactate şi până la exportatori de carne de porc, sunt îngrijoraţi de posibilele măsuri de represalii ale Chinei, transmite Reuters.

NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental
NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental

NASA a fost forțată să nege că a existat o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce un flux oficial oficial a difuzat accidental un exercițiu medical.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.