De Paște, Papa Francisc a donat o jumătate de milion de dolari pentru migranții din Mexic

Papa Francisc, migranti
Getty

Papa Francisc a donat 500.000 de dolari unor organizații mexicane, pentru ajutorarea comunităților de migranți, a anunțat, duminică, Vaticanul.

Potrivit ABC News, banii vor fi împărțiți între 27 de proiecte asociate cu 16 congregații mexicane, care au cerut ajutor pentru continuarea acțiunilor de aprovizionare cu mâncare și alte necesități de bază pentru cei care și-au părăsit locuințele și traversează Mexicul.

”În ultimele luni, mii de migranți au ajuns în Mexic, după ce au călătorit peste 4000 de kilometri pe jos sau cu mijloace de transport provizorii din Honduras, El Salvador și Guatemala. Femei și bărbați, adeseori cu copii mici, au fugit de sărăcie și violență, sperând la un viitor mai bun în SUA. Oricum, granițele Statelor Unite rămân închise pentru ei”, se arată într-un comunicat de presă al unei organizații care se ocupă de fonduri.

Organizația Peter's Pence spune că banii vor fi folosiți pentru a ajuta aproximativ 75.000 de migranți care au ajuns în Mexic în 2018 în cadrul a 6 caravane.

 

Citește și
Papa Francisc
Mesajul emoționant transmis de Papa Francisc credincioșilor, cu prilejul Paștelui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Papa Francisc s-a întâlnit cu echipa SPP care îi va asigura paza în România
Papa Francisc s-a întâlnit cu echipa SPP care îi va asigura paza în România

Papa Francisc a primit la Vatican, în această săptămână, echipa SPP care se va ocupa de protecția sa, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, când va efectua vizita oficială în România.

Mesajul emoționant transmis de Papa Francisc credincioșilor, cu prilejul Paștelui
Mesajul emoționant transmis de Papa Francisc credincioșilor, cu prilejul Paștelui

Sute de milioane de catolici din lumea întreagă sărbătoresc Învierea Mântuitorului. În celebra Piaţă San Pietro, Papa Francisc a transmis tuturor binecuvântarea „Urbi et Orbi".

Papa Francisc îşi exprimă durerea, după atacurile care au îndoliat Paştele Catolic
Papa Francisc îşi exprimă durerea, după atacurile care au îndoliat Paştele Catolic

Papa Francisc şi-a exprimat "tristeţea" în urma atentatelor comise în Sri Lanka care au îndoliat duminica Paştelui Catolic, declarându-se aproape de "toate victimele acestei crude violenţe", relatează AFP.

Scara pe care a păşit Isus, ţinută ascunsă sute de ani. Ce s-a găsit sub ea
Scara pe care a păşit Isus, ţinută ascunsă sute de ani. Ce s-a găsit sub ea

Pelerini şi turişti din lumea întreagă au înconjurat noaptea trecută Colosseumul din Roma. Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşii au participat la procesiunea Drumul Crucii. Ca în fiecare an, ceremonia religioasă a fost condusă de Papa Francisc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.