Cutia neagră a avionului ucrainean prăbușit în Iran, analizată vineri. Ce ar putea dezvălui

×
Codul embed a fost copiat

Cutia neagră a avionului ucrainean prăbuşit miercuri în Iran va fi analizată vineri.

Operaţiunea este destul de anevoioasă, întrucât dispozitivele au fost avariate la contactul cu solul. Până când se vor stabili cauzele exacte ale tragediei, apar noi ipoteze.

Premierul canadian, dar şi mai mulţi oficialii americani susţin că aeronava ar fi fost doborâtă din greșeală de o rachetă sol-aer, iraniană. Oficialii de la Teheran au respins însă, cu fermitate, această ipoteză.

Potrivit CNN, clădirile par asemănătoare cu cele din suburbia iraniană Parand, iar avionul ucrainean s-a prăbușit în apropierea acestei zone. De altfel, în clipul video se aude o bubuitură la scurt timp după impactul văzut pe cer.

Premierul canadian Justin Trudeau a fost primul lider occidental care și-a făcut publice suspiciunile.

Citește și
victime avion Iran
De ce erau atât de mulți canadieni în avionul prăbușit în Iran. Cine sunt victimele
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Avem informații din mai multe surse, inclusiv din partea aliaților noștri și a propriilor servicii secrete, iar probele indică faptul că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană. E posibil ca acest lucru să nu fi fost intenționat.”

Opinia Canadei a fost susținută și de ministrul de Externe Britanic, iar președintele american Donald Trump, întrebat dacă bănuiește că avionul a fost doborât accidental, a răspuns că înclină spre această variantă.

Donald Trump, președintele SUAD: „Am suspiciunile mele. A fost foarte... Nu vreau să spun exact, deoarece au și alții suspiciunile lor. E posibil ca cineva să fi făcut o greșeală în partea cealaltă. Avionul zbura și nu au fost sistemele noastre. Nu există nicio legătură cu noi. Avionul zbura deasupra unei zone destul de dure. Poate că au făcut o greșeală. Unii spun că a fost o problemă tehnică. Eu, personal, nu cred că se pune deloc această problemă.”

Mai mulți oficiali americani susțin că avionul Boeing 737 ar fi fost doborât de o rachetă de proveniență rusească, utilizată de armata iraniană. Teheranul a respins, însă, ipoteza.

Ali Abedzadeh, Aviația Civilă din Iran: „Există o coordonare bună între apărarea aeriană și aviația civilă. Angajații din aviația civilă și cei din apărarea aeriană stau unul lângă altul, așa că e absolut imposibil să se întâmple așa ceva.”

Oficialii iranieni au prezentat imagini cu cele două cutii negre ale aeronavei și au anunțat că au luat legătura cu Franța, Canada și Statele Unite, ca să-și trimită reprezentanții în cadrul anchetei. La fața locului sunt deja investigatori ucraineni, care verifică toate pistele. În Canada, rudele celor 63 de cetățeni canadieni decedați în tragedie, mulți dintre ei studenți și profesori de origine iraniană, au depus lumânări și flori în mai multe orașe. Printre ei și premierul canadian Justin Trudeau.

Bărbat: „Mi se rupe inima să văd dispariția atâtor oameni din comunitatea mea. Sper să nu mai vedem vreodată așa ceva. Cu toții erau genii care veniseră aici să studieze. Au venit aici ca să ofere ceva lumii și acum nu mai sunt printre noi. E trist.”

Avionul cu destinația Kiev s-a aflat în aer doar câteva minute și a luat foc în zbor. Niciun semnal radio de urgență nu a fost transmis către turnul de control. Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului, majoritatea iranieni și canadieni, au murit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit

Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit. Când intră în vigoare noul sistem de imigrație

De ce erau atât de mulți canadieni în avionul prăbușit în Iran. Cine sunt victimele
De ce erau atât de mulți canadieni în avionul prăbușit în Iran. Cine sunt victimele

Catastrofa aeriană din Iran este cea mai sângeroasă din ultimii 30 de ani în care sunt implicaţi atât de mulți cetățeni canadieni.

Cum ar fi reuşit Iranul să doboare un avion cu propriii cetăţeni. Cutia neagră, analizată vineri
Cum ar fi reuşit Iranul să doboare un avion cu propriii cetăţeni. Cutia neagră, analizată vineri

Cutia neagră a avionului ucrainean prăbuşit în Iran va fi analizată vineri. Operaţiunea este destul de anevoioasă, întrucât aparatul a fost grav avariat la contactul cu solul.

Justin Trudeau: Avem informații că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană
Justin Trudeau: Avem informații că avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă iraniană

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat joi că mai multe surse din cadrul serviciilor de informaţii, inclusiv canadiene, afirmă că Boeingul 737, care s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran, a fost "doborât de o rachetă iraniană sol-aer".

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.