Cum vor autoritățile germane să convingă oamenii să se vaccineze. Măsura care va fi impusă din octombrie

Vaccinare
Getty

Guvernul german nu va mai oferi testări gratuite pentru COVID-19 începând cu 11 octombrie în încercarea de a încuraja mai mulţi oameni să se vaccineze, au declarat marţi surse oficiale, relatează Reuters.

Cu mai puţin de şapte săptămâni înainte de alegerile federale, cancelarul Angela Merkel şi liderii celor 16 state federale s-au întâlnit marţi pentru a discuta măsuri pentru evitarea unui nou val de infectări, ca urmare a răspândirii variantei Delta de coronavirus, şi evitarea impunerii de noi restricţii.

Ei au căzut de acord să pună capăt testărilor gratuite pentru toată lumea, cu excepţia celor pentru care nu este recomandată vaccinarea, precum copiii şi femeile însărcinate, au precizat sursele. Oficialii speră că acest lucru va încuraja mai mulţi oameni să se vaccineze împotriva COVID-19, în condiţiile în care persoanele nevaccinate vor trebui să plătească pentru a fi testate pentru a putea intra în restaurante, participa la slujbe religioase şi pentru a putea face sport în spaţii închise.

Germania a oferit testarea gratuită pentru întreaga populaţie în martie pentru a face posibilă o revenire treptată la viaţa normală după luni de carantină. Deşi aproximativ 55% dintre germani sunt complet vaccinaţi, ritmul inoculărilor a încetinit, potrivit Agerpres.

Germania a înregistrat peste 3.000 de cazuri zilnice în ultima săptămână, numărul total al cazurilor ajungând la 3,79 milioane. Bilanţul deceselor în Germania este de 91.803.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Merkel face din nou apel la germani să se vaccineze

 

Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat marţi pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19 în contextul creşterii numărului de infecţii, relatează dpa.

Există vaccinuri suficiente, a spus Angela Merkel marţi, după consultări cu şefii administraţiilor din cele 16 landuri. Astfel, toată lumea se va proteja pe sine, dar şi pe cei care nu au putut fi vaccinaţi. Aceasta este o "contribuţie la comunitate", a spus ea.

Cancelarul german a făcut aceste declaraţii în contextul în care ritmul vaccinării din Germania a încetinit considerabil, notează dpa.

Angela Merkel a spus că ar fi bine să se atingă o rată de vaccinare "de mult peste 70%, până la 80%". În prezent, 55,1% din populaţia totală a Germaniei este pe deplin vaccinată cu cele două vaccinuri.

Pentru cei care nu sunt vaccinaţi trebuie folosite mai multe teste, a spus ea. În contextul în care varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă, măsuri de protecţie de bază precum distanţarea fizică şi măştile obligatorii în magazine şi transportul public ar trebui să rămână obligatorii pentru toată lumea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Forțele lui Putin au lansat un atac de amploare asupra oraşului în care s-a născut Zelenski. Număr mare de morți și de răniți
Forțele lui Putin au lansat un atac de amploare asupra oraşului în care s-a născut Zelenski. Număr mare de morți și de răniți

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite, miercuri, într-un atac rus asupra Krîvîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează AFP.

Europa lovită de furtuni, arșiță și incendii de vegetație. Care sunt zonele afectate de calamități
Europa lovită de furtuni, arșiță și incendii de vegetație. Care sunt zonele afectate de calamități

O furtună care a durat puțin peste o oră a paralizat aeroportul din Palma de Mallorca, o destinație frecventată de români.  

Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita
Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita

Un român de 26 de ani, suspectat de uciderea iubitei lui, a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena care încercau să-l aresteze.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.