Boris Johnson s-a întors la Kiev într-o vizită surpriză şi promite ajutor Ucrainei. Reacţia premierului Rishi Sunak

boris johnson, volodimir zelenski
Profimedia

Fostul premier britanic Boris Johnson a revenit duminică la Kiev într-o vizită surpriză, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi promiţând că Marea Britanie "va rămâne alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie".

Boris Johnson, care a plecat din fruntea guvernului britanic în septembrie, în urma unei serii de scandaluri, era prim-ministru atunci când Rusia a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, şi a încercat să poziţioneze Londra ca aliat de top al Kievului în Occident.

El a venit de mai multe ori la Kiev şi şi-a anunţat susţinerea, fiind primul lider din G7 care a vizitat Ucraina, în aprilie 2022.

Boris Johnson este apreciat de ucraineni

Pe măsură ce la Londra era implicat în tot mai multe scandaluri, Boris Johnson câştiga o popularitate tot mai largă în Ucraina, unde i se spune, în mod afectuos, "Boris Johnsoniuk". Cafenelele din Kiev i-au dat numele unor prăjituri şi au fost realizate lucrări de artă stradală folosind imaginea sa.

Johnson, care acum se confruntă la Londra cu întrebări legate de afacerile sale financiare, a primit săptămâna trecută, la Davos, o medalie onorifică, de "Cetăţean de onoare al Kievului", din partea primarului capitalei ucrainene, Vitali Kliciko.

Citește și
boris johnson, olaf scholz
Boris Johnson, despre războiul din Ucraina: Nu poate exista un acord „pace în schimbul unui teritoriu”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Duminică, Johnson a mers Borodianka şi Bucea, suburbiile capitalei ucrainene care au devenit simbol al atrocităţilor ruse comise în prima fază a războiului.
"Pot să vă spun că Marea Britanie va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie", i-a spus Johnson primarului din Bucea. "Veţi învinge şi îi veţi scoate pe toţi ruşii din ţară, dar noi vom fi aici pe termen lung. Şi vom dori, de asemenea, să vă ajutăm să reconstruiţi", l-a asigurat pe edil fostul premier britanic.

Săptămâna trecută, Marea Britanie a declarat că va furniza Ucrainei 14 tancuri Challenger 2 şi alte arme grele, fiind primul stat occidental care a anunţat un astfel de ajutor militar.

La Bucea, Boris Johnson a făcut selfie-uri cu locuitorii şi a depus flori în semn de omagiu pentru victimele războiului. A vizitat o biserică pentru a vedea o expoziţie şi i-a dat preotului un autograf pe ediţia ucraineană a cărţii sale despre Winston Churchill.

În Borodianka, Johnson s-a plimbat pe străzile de lângă blocurile aflate în ruină. Guvernatorul regional al Kievului, Oleksi Kuleba, care l-a însoţit, a declarat că 162 de locuitori au fost ucişi în timpul ocupaţiei ruseşti a oraşului, care a durat o lună, anul trecut. Kuleba a spus că aproximativ 60% dintre locuitori s-au întors de atunci.

Boris Johnson, întâmpinat personal de Volodimir Zelenski

La Kiev, fostul premier britanic a fost întâmpinat personal de preşedintele Volodimir Zelenski şi de o serie de alţi înalţi oficiali, inclusiv ministrul de externe şi şeful biroului preşedintelui, care l-au aşteptat în afara clădirii prezidenţiale. Apoi, Boris Johnson a purtat convorbiri tete-a-tete cu liderul ucrainean.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene, cei doi au discutat despre pregătirea unui "summit al păcii" menit să pună în aplicare formula de pace pe care Volodimir Zelenski a prezentat-o liderilor G20 anul trecut. "Unul dintre punctele formulei de pace este reprezentat de garanţiile de securitate pentru Ucraina", a precizat şeful statului ucrainean. "Sunt convins că cea mai bună garanţie pentru noi ar fi aderarea la NATO. Este important să promovăm în mod activ ideea ca ţara noastră să devină membră a Alianţei", a subliniat Volodimir Zelenski în convorbirea cu fostul premier britanic.

Premierul Rishi Sunak este de acord cu vizita lui Boris Johnson

Pe de altă parte, Boris Johnson, care spune că a venit la Kiev la invitaţia preşedintelui Volodimir Zelenski, a respins sugestiile potrivit cărora activitatea sa în Ucraina ar putea fi văzută ca o subminare a poziţiei premierului britanic în funcţie, Rishi Sunak. Nici acesta din urmă nu a părut deranjat, cel puţin la nivel oficial. Rishi Sunak este "de acord" cu vizita lui Boris Johnson în Ucraina, a transmis Downing Street. Secretarul de presă al prim-ministrului în exerciţiu a declarat că acesta "sprijină întotdeauna toţi colegii care arată că Marea Britanie sprijină Ucraina şi va continua să îi sprijine pe ucraineni".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Boris Johnson a câștigat peste 1 milion de lire de când nu mai e premier. Cum justifică banii
Boris Johnson a câștigat peste 1 milion de lire de când nu mai e premier. Cum justifică banii

Boris Johnson a câștigat peste un milion de lire de când nu mai este premier al Marii Britanii. El a fost plătit pentru discursurile susținute.

Boris Johnson, despre războiul din Ucraina: Nu poate exista un acord „pace în schimbul unui teritoriu”
Boris Johnson, despre războiul din Ucraina: Nu poate exista un acord „pace în schimbul unui teritoriu”

Războiul din Ucraina trebuie să se încheie cu înfrângerea completă și incontestabilă a Rusiei și a președintelui acesteia, Vladimir Putin, consideră Boris Johnson.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.