Avioanele Israelului au bombardat Fâșia Gaza pentru a 7-a noapte consecutiv

Ripostă militară israeliană în Fâşia Gaza după tiruri cu rachete efectuate de Hamas

Avioanele israeliene i-au bombardat pe palestinienii din gruparea Hamaas, aflată în Fâșia Gaza, pentru a 7-a noapte consecutiv.

Potrivit Al Jazeera, aceste atacuri au loc în timp ce oficialii egipteni încearcă să calmeze situația. Israelul a anunțat că bombardamentele au loc ca reacție după ce mai multe baloane incendiare din Fâşia Gaza au fost lansate spre Israel.

"Avioanele de vânătoare și [alte] aeronave au lovit infrastructurile subterane aparținând Hamasului în Fâșia Gaza", se arată într-un comunicat al armatei israeliene. Surse din securitate și martori din Gaza au declarat că atacurile de marți au lovit posturile de observație Hamas la Rafah, în sudul teritoriului, și Beit Lahia în nord.

Israelul a închis rutele comerciale Karem Abu Salem (Kerem Shalom) care se încrucișează cu Fâșia Gaza, a interzis pescuitului în largul coastei Gaza și a organizat raiduri aeriene de noapte timp de șapte nopți.

Potrivit Agerpres, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au scris pe Twitter, duminică noapte, că zeci de palestinieni din Gaza "au instigat la revolte de-a lungul gardului de securitate cu Israelul".

Citește și
Israelul ridică restricţiile impuse Fâșiei Gaza
Baloane incendiare, lansate de militanţi palestinieni din Gaza spre Israel
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Ca răspuns, tancurile noastre au vizat posturi de observaţie ale Hamas în Gaza".

În plus, armata a anunţat că soldaţii au dejucat anterior un atac terorist în apropierea locului sfânt al evreilor Mormântul lui Rahel din Betleem.

"Forţele noastre au observat un terorist care încerca să arunce un cocktail Molotov spre zona Mormântului & au răspuns cu focuri", a precizat armata.

Palestinienii şi-au intensificat în această lună atacurile peste frontieră lansând baloane cu explozivi ataşaţi şi incendiind terenurile agricole israeliene.

De la începutul pandemiei de coronavirus a existat o acalmie în ceea ce Israelul descrie ca "baloane teroriste" lansate de pe teritoriul palestinian, care este guvernat de mişcarea islamistă Hamas.

Dar escaladarea recentă face parte dintr-o decizie de reînnoire a protestelor împotriva blocadei impuse enclavei de coastă timp de 14 ani.

Israelul a capturat Gaza de la Egipt în Războiul de Şase Zile din 1967, dar şi-a retras unilateral armata şi a evacuat aşezările sale din Fâşie în 2005.

Cu toate acestea, Israelul continuă să controleze frontierele Gazei împreună cu Egiptul. Israelul închide frecvent trecerile ca răspuns la tirurile de rachete şi violenţele de-a lungul frontierei. De asemenea, îşi foloseşte marina pentru a extinde sau restricţiona o zonă de pescuit de 24 de kilometri ca răspuns la violenţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Noi bombardamente israeliene asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la baloanele incendiare
Noi bombardamente israeliene asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la baloanele incendiare

Aviaţia israeliană a efectuat, joi dimineaţă, noi bombardamente asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la lansarea de baloane incendiare din enclava palestiniană spre Israel.

Baloane incendiare, lansate de militanţi palestinieni din Gaza spre Israel
Baloane incendiare, lansate de militanţi palestinieni din Gaza spre Israel

Palestinieni mascaţi au lansat duminică noapte baloane incendiare din Fâşia Gaza spre Israel, dând foc terenurilor agricole, au declarat martori oculari, informează luni dpa.

Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile
Israelul a atacat cu rachete Fâșia Gaza, după ce palestinienii au lansat 2 proiectile

Aviaţia israeliană a efectuat atacuri aeriene în noaptea de vineri spre sâmbătă împotriva unor poziții Hamas din Fâşia Gaza, după ce palestinienii au tras în Israel cu 2 proiectile.

Israelul ridică restricţiile impuse Fâșiei Gaza
Israelul ridică restricţiile impuse Fâșiei Gaza

Israelul a anulat marţi măsurile punitive impuse Fâşiei Gaza în urma unor atacuri cu rachetă şi a lansării unor baloane incendiare spre statul evreu din enclava palestiniană, relatează AFP.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.