Un hotel plin de muncitori străini a luat foc la Ploiești în miez de noapte, de la fotovoltaicele de pe acoperiș

×
Codul embed a fost copiat

O tragedie a fost la un pas să se întâmple luni noaptea la Ploiești, după ce un hotel a luat foc.  

A fost nevoie de 9 mașini de intervenție ale pompierilor pentru ca flăcările să fie stinse. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Se pare că totul ar fi pornit de la instalația electrică. Un tânăr care trecea prin zonă a dat alarma la 112, chiar la miezul nopții.

Martor: ”Nu eram în hotel, decât am văzut că a luat foc și am sunat”.

La incendiu au ajuns 9 autospeciale de pompieri, dar și echipaje de la ambulanță, poliție și jandarmi. Flăcările au cuprins 700 de metri pătrați din mansarda clădirii

Nicolae Tudoroiu, ISU Prahova: „La momentul anunțării noastre în dispecerat, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului”.

Citește și
incendiu
Femeia din Maramureș găsită carbonizată în pat a murit într-un incendiu care ar fi fost provocat intenționat chiar de fiul ei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

38 de oameni erau cazați la hotel. Unii au ieșit singuri din camere, în timp ce alții au fost scoși de pompieri.

Nikita Macuha, turist: ”Eram în căști, era muzica la maxim, n-am auzit absolut nimic și eram în căști și când dau căștile alarma, scot căștile, mi-am luat documentele, mi-am luat banii, telefonul... afară. Ardea acoperișul”.

”La etajul 1 dormea cineva tun, a trebuit să-l trezim”

Turist: ”Am adormit și ne-au trezit poliția anunțându-ne că este la etajul 5 un foc și repede să evacuăm clădirea, toți am ieșit, am așteptat până acuma. Nu am luat decât telefonul și cheia de la mașină”.

Pe acoperișul hotelului sunt mai multe panouri fotovoltaice, a căror instalație electrică ar fi cauzat incendiul, spun pompierii.

Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești: „La etajul 1 dormea cineva tun, a trebuit să îl trezim și mergem către zona de administrație pentru faptul că este foarte clar că trebuie să îi luăm de aicea”.

Virgil Nanu, prefectul județului Prahova: „Nu se mai poate sta aici datorită faptului că la ora actuală nu mai este alimentat cu energie electrică, cei care au fost cazați trebuiesc duși în altă parte”.

Mulți dintre cei cazați la hotel sunt muncitori străini din Serbia, Republica Moldova și Botswana, angajați la firme din Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendiu la sauna unei clinici de recuperare din Mamaia. Ce ar fi provocat flăcările
Incendiu la sauna unei clinici de recuperare din Mamaia. Ce ar fi provocat flăcările

Un incendiu s-a produs, duminică, la sauna unei clinici de recuperare din Mamaia, iar o persoană aflată în clădire a ieşit până la sosirea pompierilor.  

Femeia din Maramureș găsită carbonizată în pat a murit într-un incendiu care ar fi fost provocat intenționat chiar de fiul ei
Femeia din Maramureș găsită carbonizată în pat a murit într-un incendiu care ar fi fost provocat intenționat chiar de fiul ei

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani din localitatea Mireșu Mare, județul Maramureș. Bătrâna a fost găsită carbonizată în pat, după ce casa ei a fost cuprinsă de un incendiu.

Incendiu lângă un mall din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc materiale depozitate în curte
Incendiu lângă un mall din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc materiale depozitate în curte

A fost panică sâmbătă seară, într-un complex comercial din Cluj-Napoca! Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc mai multe materiale depozitate în curte.

Trei oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un spital de lângă Roma. Peste 140 de pacienți au fost evacuați
Trei oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un spital de lângă Roma. Peste 140 de pacienți au fost evacuați

Trei pacienți în vârstă au murit într-un incendiu care a cuprins peste noapte un spital din Tivoli lângă Roma.  

Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui
Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.