Ucrainenii din Odessa cer ajutor Republicii Moldova. „Nu știm ce să facem, suntem speriați!”

×
Codul embed a fost copiat

Ucrainenii din sud, adică din zona Odessa, au cerut ajutor în Republica Moldova, unde autoritățile au deschis toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru refugiați.

 

Numărul refugiaților care vin din Ucraina în Republica Moldova este în continuă creștere

 

Guvernul de la Chișinău a solicitat parlamentului să instituie stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile începând de astăzi. Deputații urmează să se întrunească într-o ședință extraordinară ca să voteze pentru asta. Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că urmeză să fie instituit un regim special de călătorie astfel încăt, atât cetățenii din Ucraina, cât și moldovenii aflați acolo, care vor să se întoarcă acasă, să fie scutiți de anumite restricții în legătură cu pandemia de COVID-19, atunci când vor trece frontiera. Cei care vor veni din Ucraina nu vor trebui să prezinte certificat de vaccinare sau test COVID.

 

Totodată, la granițe au fost instituite centre de triere unde sunt primiți refugiații până când vor fi duși în centre speciale

 

Primăria Chișinău a anunțat că a identificat peste 8000 de locuri pentru cetățenii care vin în Republica Moldova. Autoritățile au făcut apel la calm și au îndemnat cetățenii să nu se panicheze pentru că instituțiile statului sunt într-un regim de alertă permanentă și vor asigura securitatea națională a țării.

 


Localnică:Suntem din Odesa. Ne-am trezit din cauza bombardamentelor. Vom merge mai departe undeva. Părinții noștri au rămas acolo.

Cu copiii în brațe mii de ucraineni au căutat scăpare în Republica Moldova. Au la ei doar strictul necesar, câteva documente și bani.

Localnică:Am trei copii, sunt și nora și ginerele. Fiica și ginerele sunt încă de partea cealaltă a frontierei. Nu știm dacă vor trece, copilul nu are pașaport. Îmi fac griji. Nici mama mea, care e pensionară nu are pașaport."

Localnică: Din start am crezut că ni s-a părut, dar când geamurile au început să se zguduie, am înțeles că nu este o glumă. Ne-am strâns lucrurile și am plecat."

Cei mai mulți dintre refugiați sunt din Odesa și au trecut granița la Polonca, aflată în sudul Moldovei. Norocoșii au aici rude și prieteni. Ceilalți vor încerca să doarmă la hotel și speră că în câteva zile atacurile se vor opri ca să se întoarcă acasă.

Fetiță: Noaptea am auzit o explozie.

Localnică:Bombardamentele se aud foarte puternic la periferie. În centru e liniștit. Am strâns lucrurile din timp. Nu ne pregăteam, dar intuiam că se poate întâmpla."

Presa nu are acces pe teritoriul vamei, dar și așa, de aici se văd cozile infernale de la punctul de trecere spre Ucraina. Tot aici, în parcarea de lângă vamă sunt zeci de oameni care își așteaptă rudele sau prietenii.

Agitație a fost și pe aeroportul din Chișinău, unde au aterizat mai multe avioane care ar fi trebuit să ajungă la Kiev. Oricum, și Moldova și-a închis spațiul aerian.

Localnic:Dorim să știm adevărul! Nu știm ce să facem, suntem speriați!

Localnic:Să știe toată lumea că a început un război în Ucraina. Avem nevoie de ajutor.

Între timp, guvernul din Republica Moldova a cerut Parlamentului să declare stare de urgență , după declanșarea războiului în Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în vizită sau ședere în Ucraina, să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins.

Moldovenii au ridicat mai multe tabere provizorii pentru ucraineni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prioritatea lui Alexandru Rafila în contextul războiului din Ucraina: testarea refugiaților anticoronavirus, la graniță
Prioritatea lui Alexandru Rafila în contextul războiului din Ucraina: testarea refugiaților anticoronavirus, la graniță

Prioritatea lui Alexandru Rafila în contextul războiului din Ucraina este testarea refugiaților, pentru a opri o eventuală transmitere a infecției cu coronavirus.

Regiunea Herson, parţial cucerită de ruși. Zelenski, mesaj către UE:
Regiunea Herson, parţial cucerită de ruși. Zelenski, mesaj către UE: "Dacă nu ne ajutaţi, războiul va fi la porţile voastre"

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut, joi, liderilor europeni să ajute urgent ţara sa, care este atacată de Rusia, ale cărei forţe au preluat controlul mai multor părţi din sud, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres.

Klaus Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați
Klaus Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați

”Niciun român nu trebuie să se teamă, pentru el sau pentru familia lui”. A fost asigurarea pe care a dat-o șeful statului la câteva ore după ce armata rusă a invadat Ucraina.

Războiul din Ucraina. Mărturiile cutremurătoare ale localnicilor. „Ne ia cu forța să mergem să luptăm.
Războiul din Ucraina. Mărturiile cutremurătoare ale localnicilor. „Ne ia cu forța să mergem să luptăm.

Agresiunea armată din această dimineață ar putea declanșa o nouă criză a refugiaților.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.