SUA: Portul armelor de foc a fost interzis în Times Square din New York

Times Square
Getty

Începând de joi, 1 septembrie, portul armelor de foc este interzis prin lege în celebrul cartier Times Square din Manhattan, la fel ca în multe locuri publice din statul din New York şi din New York City.

Noua lege reprezintă o reacţie a New York-ului şi a altor state cu conducere democrată, precum California, la hotărârea "scandaloasă" a Curţii Supreme, care a consacrat la sfârşitul lunii iunie dreptul constituţional al americanilor de a-şi părăsi locuinţele înarmaţi.

"Decizia Curţii Supreme a fost o lovitură care a rezonat în lumea întreagă", a declarat, într-un briefing de presă, primarul New York-ului Eric Adams, un fost căpitan de poliţie care a făcut din combaterea violenţei cu arme de foc punctul central al mandatului său.

"New York City se va apăra împotriva acestei decizii şi, începând de mâine, vor intra în vigoare noile cerinţe privind dreptul de a purta, ascuns, arme de foc în zone sensibile precum Times Square", a explicat primarul.

El a dezvăluit o pancartă pe care scrie "Times Square: Zonă liberă de arme", afişată în piaţa din inima Manhattanului, unde panouri publicitare electronice uriaşe stau iluminate zi şi noapte pentru cei 50 de milioane de vizitatori care se bulucesc anual în acest loc emblematic.

Citește și
O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume
O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Guvernatoarea statului New York, al patrulea ca mărime din SUA (20 de milioane de locuitori), a adăugat că aceste arme, chiar dacă nu sunt la vedere, fiind în tocuri, genţi sau buzunare, vor fi interzise în "baruri, biblioteci, şcoli, servicii publice şi spitale".

Kathy Hochul a spus că "refuză să renunţe la obligaţia guvernamentală de a-i proteja pe new-yorkezi de violenţa cu arme".

Interdicția nu se aplică forţelor de ordine, informează AFP, citată de Agerpres.

SUA se confruntă cu o creştere a criminalităţii

Curtea Supremă a SUA, ai cărei judecători sunt majoritar conservatori, a invalidat pe 23 iunie restricţiile privind portul de arme de foc prevăzute de o lege din 1913 a statului New York, deşi America se confruntă cu o creştere a criminalităţii în marile oraşe şi cu o serie de atacuri armate, inclusiv două în luna mai, în Buffalo (unde zece afro-americani au fost ucişi) şi la o şcoală din Texas (21 de morţi, dintre care 19 copii).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un american a dat foc bradului de Crăciun amplasat în Times Square, din New York. Care a fost motivul
Un american a dat foc bradului de Crăciun amplasat în Times Square, din New York. Care a fost motivul

Un american a dat foc bradului de Crăciun amplasat în celebra Times Square, din New York. Flăcările s-au extins rapid, iar bradul de 15 metri s-a transformat într-o torţă.

O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume
O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume

O companie din Iași a închiriat pentru două zile spațiu publicitar în Times Sqaure pentru a le transmite românilor ”La mulți ani”.

Focuri de armă în New York. Trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil de patru ani
Focuri de armă în New York. Trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil de patru ani

Trei persoane, inclusiv o fetiţă de patru ani, au fost rănite prin împuşcare, sâmbătă, în Times Square din New York, în timpul unei dispute în care nu erau implicate, a anunţat poliţia locală, informează Reuters, citată de News.ro.

Revelion în contraste: Times Square aproape pustie - Petrecere cu mii de oameni la Wuhan
Revelion în contraste: Times Square aproape pustie - Petrecere cu mii de oameni la Wuhan

Spre deosebire de ceilalţi ani, oraşul New York a întâmpinat venirea anului 2021 într-o piaţă Times Square aproape pustie, unde doar un grup de lucrători esenţiali şi de agenţi desfăşuraţi în zonă au participat la festivitățile de Anul Nou, relatează EFE.

Cum a fost sărbătorită Ziua Națională de către românii de peste granițe. Tricolorul, afișat în Times Square
Cum a fost sărbătorită Ziua Națională de către românii de peste granițe. Tricolorul, afișat în Times Square

Ziua Națională a României a fost prilej de sărbătoare și pentru românii de peste granițe.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.