Șosele blocate din cauza lucrărilor, în plină perioadă de concedii. „Am stat și 6 ore, coada a fost de 5 kilometri”

×
Codul embed a fost copiat

Suntem în plină perioadă de concedii, doar că drumurile către mare şi munte sunt blocate de lucrări. Din această săptămână, între Predeal şi Braşov circulația va fi restricționată. De coșmar este și drumul spre litoral.

Se reabilitează podul peste brațul Borcea. În acest caz, autoritățile promit că lucrurile vor reveni la normal din acest sfârşit de săptămână.

Șofer: „Am stat și 6 ore, coada a fost de 5 kilometri.”

Așa și-au început sau încheiat vacanța mulți dintre turiștii care au mers în ultima perioadă la mare. Circulația este restricționată pe A2 între Fetești și Cernavodă, iar șoferii sunt nevoiți să circule pe o singură bandă.

Cu weekenduri pline de turişti la mare și cu circulație restricționată pe o porțiune de trei kilometri, drumul a devenit un coșmar pentru mulți dintre șoferi. În vârf de sezon, pe podul de la Fetești trec zilnic aproximativ 50.000 de mașini, potrivit datelor oficiale. Iar în weekend, atunci când turiștii revin spre case, se formează cozi uriașe.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Numai weekendul trecut au fost peste 100 de mii de turişti.

Între timp, pe şantier, constructorul a început lucrările de asfaltare. Marți a fost turnat primul strat, iar joi sau vineri ar urma să fie trasate marcajele.

Lucrările au început în primăvara lui 2021 și ar fi trebuit încheiate înaintea sezonului estival, dar constructorul susține că starea de degradare a podului a fost mai gravă decât se estimase inițial. În total, 130 de milioane de lei din fonduri europene au plătit autoritățile pentru reparații capitale la cele două poduri Feteşti și Cernavodă de pe Autostrada Soarelui.

Alexe Florea, manager manager de proiect: „În acest weekend, circulația va fi deschisă, se va circula normal, turnăm asfalt, sunt peste 20 de maşini pe pod. Durează două zile apoi deschidem.

Totuși, circulația ar urma să fie iar restricționată în septembrie, pentru alte reparaţii. Până atunci se renunţă la taxa de pod.

O vară cu nervi şi mult timp pierdut în maşină vor avea și cei care merg la munte.

Pe un sector oricum sufocat de maşini, autoritățile responsabile cu drumurile vor să asfalteze 12 kilometri între Predeal și Brașov.

Lucrările de pe DN1 vor avea loc toată luna iulie, practic, în plin sezon, iar traficul va fi restricţionat pe o singură bandă.

Pentru evitarea ambuteiajelor, autoritățile le recomandă șoferilor să folosească traseele alternative: DN73A, Predeal – Râșnov sau – DN1A, Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca
Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca

Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani sunt în continuare în stare gravă şi au nevoie de oxigenoterapie cu presiune crescută, arată informaţiile transmise, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.