Sezonul de schi din Sinaia s-a închis mai devreme decât fusese anunțat din cauza unei defecțiuni a telegondolei

Sezonul de schi din Sinaia s-a închis mai devreme decât fusese anunțat din cauza unei defecțiuni a telegondolei
Facebook/ Gondola Sinaia

Administraţia domeniului schiabil Sinaia a anunţat luni că sezonul de schi a fost închis, deşi iniţial se anunţase că pârtiile rămân deschise până la finalul săptămânii.

 

Decizia de a închide sezonul a fost luată pe fondul unor probleme tehnice la telegondolă, conform News.ro.

„Ştim că v-am promis că sezonul de schi va rămâne deschis până duminică, 9 mai. Din păcate, nu ne putem onora promisiunea. Din cauza unor probleme tehnice la Gondola Sinaia, suntem nevoiţi să punem punct azi şi să încheiem acest sezon, pentru ca instalaţiile să intre în revizie generală”, anunţă, luni după amiază, pe Facebook, administratorii domeniului schiabil al staţiunii Sinaia.

Aceştia adaugă că, din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă, stratul de zăpadă şi calitatea acesteia „nu mai permit amenajarea corespunzătoare a pârtiilor”.

Citește și
Castelul Peleș intră, în sfârșit, în reparații. ”Trebuie să lucrăm neîncetat”
Castelul Peleș intră, în sfârșit, în reparații. Câți bani aduce muzeul, chiar și în pandemie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De altfel, problemele tehnice la gondola Sinaia au apărut încă de la orele prânzului, când vânzarea biletelor a fost sistată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Prințul Philip și Regele Mihai, o prietenie ce avea să dureze o viață. Philip își petrecea vacanțele în România
Prințul Philip și Regele Mihai, o prietenie ce avea să dureze o viață. Philip își petrecea vacanțele în România

Prințul Philip își petrecea adeseori vacanțele în România, la Sinaia și la Mamaia. Asta se întâmpla în copilărie, când Alteța Sa Regală și vărul său, Regele Mihai, au legat o prietenie care avea să dureze o viață.

Castelul Peleș intră, în sfârșit, în reparații. Câți bani aduce muzeul, chiar și în pandemie
Castelul Peleș intră, în sfârșit, în reparații. Câți bani aduce muzeul, chiar și în pandemie

Mai bine mai târziu decât niciodată. Castelul Peleș din Sinaia va intra în reparații. Institutul Național al Patrimoniului alocă 12 milioane de lei pentru reabilitarea teraselor, aflate într-o stare avansată de degradare.

Trei urşi au apărut la finalul săptămânii trecute în apropierea unui hotel din Sinaia
Trei urşi au apărut la finalul săptămânii trecute în apropierea unui hotel din Sinaia

Trei urşi au apărut la finalul săptămânii trecute în Sinaia.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.