Serghei Lavrov a declarat ”persona non grata” un membru al Ambasadei României la Moscova

serghei lavrov si vladimir putin
Getty

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, condus de Serghei Lavrov, a declarat ''persona non grata'' un membru al Ambasadei României la Moscova, transmite joi agenția rusească RIA, citată de Agerpres.

 

Potrivit sursei citate, decizia reprezintă o contramăsură la expulzarea unui membru al Ambasadei Federaţiei Ruse în România.

"La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă (prim-colaborator, potrivit site-ului MAE de la Bucureşti), Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul de Externe rus unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept 'persona non grata'", se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

"Această măsură este un răspuns la decizia anterior nemotivată luată de partea română de a-l declara 'persona non grata' pe un diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti", adăugă MAE rus.

Reuters aminteşte joi că România, la fel ca şi alte state membre ale Uniunii Europene, a fost desemnată ''ţară neprietenoasă'' de către Moscova după impunerea de sancţiuni ca represalii la invazia Rusiei în Ucraina.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La începutul anului, Rusia şi ţările UE şi-au expulzat reciproc sute de diplomaţi după declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie, aminteşte agenţia de presă britanică.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.