Reguli noi pentru cei care vor să își construiască o casă. Cu cât vor crește costurile

×
Codul embed a fost copiat

Dacă vreți să vă construiți o casă trebuie să știți că de la începutul anului viitor se schimbă regulile în ceea ce privește perfomanța energetică a clădirilor.

 

Altfel spus, sunteți obligați să folosiți panouri solare, dar și materiale speciale de izolare.

Apoi, temperatura din casă și calitatea aerului vor fi măsurate de experți. Cei care nu repectă noile măsuri riscă și 30.000 de lei amendă.

Regulile se aplică și pentru instituțiile publice sau clădirile de birouri. De pildă, aceasta școală din Sectorul 6 al Capitalei va fi refăcută aproape de la zero.

Citește și
O insulă privată a fost vândută unui cumpărător care a văzut-o doar printr-un tur video. Cât a costat
O insulă privată a fost vândută unui cumpărător care a văzut-o doar printr-un tur video. Cât a costat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cu tot ce înseamnă echipamente moderne. Trei luni vor mai dura lucrările. Între timp, copiii vor învață în niște containere.

Iulian Gheorghe, director de Investiții la Primăria Sectorului 6: ”Având în vedere lucrările pe care le facem pentru eficientizarea energetică vom schimba pardoselile, pereții cât și tavanele. Vor fi table inteligente, tavane moderne, pe jos va fi parchet. Clădirea va fi la un standard foarte modern la sfârșitul acestui proces de reabilitare”.

Construcția este supervizată de un specialist care se asigură că sunt respectate standarde internaționale privind consumul de energie și confortul.


Răzvan Nica, supervisor: ”În încăperile foarte aglomerate, copiii consumă oxigenul și emană CO2 astfel încât sistemul de ventilație va monitoriza permanent acest nivel și va introduce oxigen suplimentar. Limita maxima va fi de 120 de kw pe metru pătrat, pe an, ceea ce înseamnă o reducere cu 80% față de consumul actual”.

 

Ce trebuie să aibă noile clădiri

 

Dacă anul acesta noua lege privind performanța energetică a clădirilor vizează doar construcțiile publice, de anul viitor oricine își va face o casă trebuie să respecte noile reguli.

Clădirile trebuie să aibă panouri solare, anvelopare modernă, ferestre performante energetic, sisteme de ventilație mecanică, instalație de iluminat inteligentă.

Cătălin Lungu, Ordinului Auditorilor Energetici din România: ”Va costa mai mult pentru că trebuie să o termoizolăm mai bine, pentru că trebuie să punem materiale care să respecte standardele de produs și tehnologia utilizată este mai specială și calificarea celor care lucrează trebuie să fie corespunzătoare. Estimăm că undeva până la 15% costurile vor crește”.

Cine nu va respecta noile reguli riscă amenzi între 5.000 și 30.000 de lei din partea Inspectoratului de Stat în Construcții.

În prezent, în România, sub 1% dintre construcțiile noi au un consum de energie aproape zero.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Locatarii de la bloc încep să îşi dorească să stea la casă.
Locatarii de la bloc încep să îşi dorească să stea la casă. "Cererea a crescut cu peste 50%"

În primăvară, când s-au trezit izolați în apartamente, orășenii și-au dorit spații mai mari, cu grădină și curte. Așa se face că vânzările de case au luat avânt.

O insulă privată a fost vândută unui cumpărător care a văzut-o doar printr-un tur video. Cât a costat
O insulă privată a fost vândută unui cumpărător care a văzut-o doar printr-un tur video. Cât a costat

O insulă privată aflată în largul coastei Irlandei, cu trei plaje, șapte case și animale sălbatice a fost vândută pentru peste 6,3 milioane de dolari. Cumpărătorul anonim nici măcar nu a vizitat locația înainte de a face achiziția.

Programul Casa Verde s-a ofilit. Cum explică autoritățile eșecul de proporții
Programul Casa Verde s-a ofilit. Cum explică autoritățile eșecul de proporții

Programul Casa Verde care promitea fonduri pentru panouri fotovoltaice i-a dezamăgit din nou pe cei care visau să își transforme locuințele în case eficiente energetic.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.