Reacția ambasadorului SUA, Hans Klemm, sesizat în cazul fetiței din Mehedinți

Hans Klemm
Pro TV

Ministrul Muncii a anunțat, sâmbătă, că a avut o discuţie telefonică cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, care l-a asigurat de toată colaborarea sa pentru a verifica starea copilului adoptat de familia de români din SUA.

"Am trimis un mesaj către ambasada SUA să discutăm. Ambasadorul Klemm a fost de acord. Am avut o discuţie telefonică cu el şi m-a asigurat de toată colaborarea lui pentru a verifica starea copilului, să vedem că este în regulă şi să transmitem opiniei publice tot ce trebuie pentru a lămuri, a clarifica situaţia", a declarat ministrul Muncii, inforrmează Agerpres.

 

Anchetă la DGASPC din Dolj și Mehedinți

 

Ministrul Muncii a precizat că luni va fi trimisă o echipă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dolj, respectiv din Mehedinţi pentru a întocmi un raport amănunţit.

Citește și
Acuzații grave aduse de asistenții care au crescut-o pe Sorina
Cazul fetiței din Mehedinți. Ce acuzații fac cei care au crescut-o
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

De asemenea, el îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă raportul privind evoluţia acestui caz începând din 2013, iar ulterior se va deplasa la Ambasada SUA pentru discuţii cu ambasadorul.

"Luni de dimineaţă o echipă mixtă compusă din reprezentanţi din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială se va deplasa la DGASPC Mehedinţi şi Dolj pentru a întocmi un raport amănunţit cu ceea ce s-a întâmplat. Deja pe birou am un raport de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie cu evoluţia acestui caz începând din 2013, de când copilul a fost declarat ca şi copil adoptabil, raport care luni, la prima oră, va veni şi semnat şi doamna preşedinte a ANPDCA va fi la mine în birou. Voi lua acest raport şi mă voi deplasa la doamna prim-ministru pentru a i-l prezenta în amănunt, după care mă voi deplasa la Ambasada Americii să discut cu domnul ambasador Klemm din nou şi să vedem pas cu pas, să putem clarifica această situaţie. Am luat legătura cu domnul ambasador Klemm ţinând cont că familia adoptatoare are dublă cetăţenie, şi română şi americană. Copilul este la familia adoptiva. Am solicitat domnului ambasador să clarificăm situaţia copilului, să ne asigurăm că acest minor are bune tratamente şi va depăşi trauma emoţională prin care a trecut ieri", a explicat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a mai spus că este în curs de pregătire o documentaţie care să fie trimisă în SUA pentru o monitorizare post adopţie.

"Eu vreau să mă asigur că interesul superior al copilului este respectat şi că acest minor beneficiază de bun tratament. Pregătim deja o documentaţie pe care să o trimitem în SUA pentru că avem memorandumuri de schimb de date şi de colaborare şi legea permite o monitorizare post adopţie şi vom uzita de aceste prevederi ale legii", a precizat oficialul MMJS.

 

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul fetiţei

 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei din Mehedinţi luată cu mascaţii din casa în care a crescut,  sesizarea vizând posibila încălcare a prevederilor din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiţei luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor. Ancheta va fi efectuată de către specialişti din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii şi Avocatului Copilului”, anunţă instituţia.

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Viorica Dăncilă cere o anchetă urgentă în cazul fetiţei date în adopţie
Viorica Dăncilă cere o anchetă urgentă în cazul fetiţei date în adopţie

Premierul Viorica Dăncilă a cerut sâmbătă efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.

Cazul fetiței din Mehedinți. Ce acuzații fac cei care au crescut-o
Cazul fetiței din Mehedinți. Ce acuzații fac cei care au crescut-o

Soţul asistentei maternale care a crescut-o pe Sorina, fetiţa de opt ani din Baia de Aramă adoptată de o familie de origine română din SUA şi preluată vineri într-un mod brutal de autorităţi, lansează acuzaţii grave împotriva managerului de caz.

Fetiţa din Baia de Aramă, alături de noua familie. Primele declarații ale părinților adoptivi
Fetiţa din Baia de Aramă, alături de noua familie. Primele declarații ale părinților adoptivi

Fetița de 8 ani care a fost luată de poliţişti din casa în care a fost crescută de un asistent maternal din Baia de Aramă a ajuns la familia care a adoptat-o și-a revenit din şocul prin care a trecut.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.