Peste 25.000 de polițiști și jandarmi vor ieși pe străzi de Paște. Ce recomandă autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

Peste 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor ieși pe străzi, începând de vineri. Autoritățile vor supraveghea bisericile, unde sunt aşteptaţi la slujbă peste un milion şi jumătate de credincioşi, însă vor fi supravegheate și șoselele.  

Recomandat ar fi, spun autorităţile, să ne informăm din timp despre cât de aglomerat e traseul ales şi să luăm în considerare folosirea rutelor alternative.

La orele de vârf, pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, dar şi în jurul bisericilor sau în staţiunilor turistice, vor fi mobilizați 1.600 de polițiștii rutieri şi 370 de aparate radar. Drumurile vor fi supravegheate şi din aer cu 18 elicoptere.

Mare atenţie şi la intrările şi ieşirile din ţară, pentru că în aceste zile controalele se dublează. Peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor fi prezenţi la toate punctele de trecere a graniţei.

Peste 700 de echipaje SMURD sunt pregătite

Ca să evitaţi cozile, autorităţile recomandă utilizarea aplicaţiei trafic-online care prezintă o medie a timpilor de așteptare la graniţă.

Citește și
JOIA MARE
Obiceiuri și tradiții în Joia Mare. Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici se citesc Evangheliile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Patrule de Poliţie şi Jandarmerie vor fi detașate lângă restaurante, baruri, gări, pieţe sau spaţii de cazare, acolo unde este aşteptat un număr mare de persoane.

Pentru urgenţele medicale, peste 700 de echipaje SMURD şi de descarcerare sunt pregătite să intervină. De asemenea, 700 de jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele turistice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cozi uriașe de români la frontierele bulgare spre Grecia. Elenii verifică fiecare portbagaj în parte
Cozi uriașe de români la frontierele bulgare spre Grecia. Elenii verifică fiecare portbagaj în parte

Vacanța de Paște a început cu cozi lungi și nervi mulți pentru mii de turiști români care au plecat spre Turcia și spre Grecia.  

Obiceiuri și tradiții în Joia Mare. Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici se citesc Evangheliile
Obiceiuri și tradiții în Joia Mare. Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici se citesc Evangheliile

Sunt zile încărcate de semnificații pentru creștenii ortodocși și greco catolici. Astăzi este Joia Mare.

Obicei străvechi în Alba. Bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului pornesc în Joia Mare într-o procesiune
Obicei străvechi în Alba. Bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului pornesc în Joia Mare într-o procesiune

În Joia Mare, în zori de zi, pe ulițele unei localități din județul Alba, se reunesc bărbații care au împlinit 60 de ani și fiii satului.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.