Minorii nu vor mai putea cumpăra energizante. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege

×
Codul embed a fost copiat

Comercianții care le mai vând adolescenților băuturi energizante pot primi amenzi de până la 30.000 de lei, conform legii care a fost votată marți.

De asemenea, va fi interzisă comercializarea acestor băuturi, cu un conținut ridicat de cofeină sau taurină, în incinta școlilor sau a spitalelor. Studii recente arată că peste 68% dintre adolescenți, consumă energizante, care pot avea efecte negative asupra dezvoltării creierului.

Noua lege va interzice complet vânzarea băuturilor cu efect energizant, minorilor. De asemenea, aceste băuturi vor dispărea și din magazinele ce se află în apropierea spitalelor și școlilor.

Proiectul face referire la băuturile energizante, dar și la băuturile care conțin combinații de vitamine și minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină și carnitină.

Pe lângă substanțele care pot afecta sănătatea tinerilor, o astfel de băutură conține și o cantitate însemnată de zahăr. De pildă, acest pahar cu energizant are în compoziție echivalentul a 10 lingurițe de zahăr.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cumpărător: „Domnule, conțin de toate. Și nu e bine. Sportul îi dă energie la băiat sau la fată. Cum facem noi, de colo colo, mergem pe jos. Uite așa, să facă sport, poc, poc”.

Medicii spun că un consum regulat poate duce la boli cardiovasculare, dar și la efecte negative asupra dezvoltării creierului.

Radu Țincu, medic primar toxicologie: „Toate aceste lucruri pot duce la o suprasolicitare a organismului și pornind de la activarea sistemului cardio vascular până la o stare de epuizare psihică cu insomnie. Se intră într-un cerc vicios în care după o perioadă cu astfel de energizante ulterior nu mai putem să adormim”.

Proiectul a ajuns pe masa parlamentarilor anul trecut și are la bază cifre alarmante. 18% dintre minorii care consumă băuturi cu efect energizant au sub 10 ani... Iar în astfel de cazuri, dependența apare rapid.

Adolescent: „Cred că în clasa a 6-a am băut primul energizant. Îmi place gustul, dar îmi dă și energie, de asta beau”.

Adolescent: „Eu vă zic sincer, am văzut un clip cu cineva care a băut 5 energizante și vă zic sincer, m-am speriat tare”.

Adolescent: „Eu de asta nu beau des. Poate o dată pe lună și cam atât”.

Comercianții care vor vinde astfel de băuturi minorilor vor fi amendați cu până la 30.000 de lei, dar se pot alege și cu suspendarea activității pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Autoritățile vor face controale, însă pot acționa și în baza unor sesizări pentru a-i amenda pe cei care încalcă legea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.