Dosar penal pentru instigare publică pe o rețea socială, la Buzău

masina politie

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău s-au sesizat din oficiu şi au înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "instigare publică".

Măsura a vizat utilizatorul unui cont de pe o reţea socială, care a postat mesaje false şi cu conotaţie rasistă, a anunţat marţi Biroul de presă al IPJ Buzău, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al instituției, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, a declarat că poliţiştii s-au sesizat din oficiu, la semnalarea reprezentanţilor Jandarmeriei, cu privire la faptul că "utilizatorul unui cont pe o reţea de socializare a postat pe o pagină media locală mai multe poze însoţite de un mesaj scris”.

”Prin mesajul publicat, utilizatorul susţinea că, în contextul actual al pandemiei, fenomenul infracţional în plan local ar fi înregistrat o creştere semnificativă", a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Sursa citată a mai spus că "mesajul făcea inclusiv trimiteri de conotaţie discriminatorie pe bază de rasă sau etnicitate".

Citește și
Politia
O femeie aflată în autoizolare a fugit pe fereastră. Cum ignoră românii restricțiile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Mesajul inducea o stare de temere în mod nefondat, având în vedere că în urma verificărilor întreprinse de poliţişti aspectele sesizate nu s-au confirmat, fapta fiind prevăzută şi pedepsită de art. 368 din Codul Penal", a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Conform art. 368 Cod Penal, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„Stați în case”. Jandarmii și polițiștii au patrulat pe străzi pentru a transmite mesajul
„Stați în case”. Jandarmii și polițiștii au patrulat pe străzi pentru a transmite mesajul

În urmă reglementărilor dispuse sâmbătă seară de către autorități, jandarmii și polițiștii au început să patruleaze intens pe străzi, în mai multe orașe, pentru atenționarea cetățenilor.

O femeie aflată în autoizolare a fugit pe fereastră. Cum ignoră românii restricțiile
O femeie aflată în autoizolare a fugit pe fereastră. Cum ignoră românii restricțiile

În ciuda tuturor avertismentelor, recomandărilor și chiar rugăminților formulate de autorități, foarte mulți dintre românii aflați în autoizolare dau dovadă de inconștiență, sfidează și chiar șochează.

VIDEO viral. Cum i-a amenințat un primar pe polițiștii care l-au prins circulând cu viteză
VIDEO viral. Cum i-a amenințat un primar pe polițiștii care l-au prins circulând cu viteză

Primarul comunei Singureni a avut o reacție nervoasă după ce a fost prins de radar în timp ce circula cu viteză în localitate și le-a transmis polițiștilor că se grăbea să „izoleze oamenii”, potrivit Sindicatului Europol.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.