Club din Costineşti, amendat de două ori într-o săptămână pentru nerespectarea măsurilor contra Covid-19

Costinesti

Un club din Costineşti a fost amendat de poliţiştii constănţeni cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea distanţării fizice. În urmă cu o săptămână, clubul primise o amendă similară din acelaăi motiv.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, peste 300 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate de control din judeţul Constanţa au acţionat, vineri noaptea, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa, conform News.ro.

“Cu ocazia controalelor, au fost verificate 169 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 395 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de pesete 130.000 de lei, dintre care 108 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 66 la H.G. 553/2020, 1 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 24 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 176 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au constatat o infracţiune la O.U.G. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Totodată, în staţiunea Costineşti, poliţiştii au identificat o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, administratorul fiind sancţionată cu 10.000 de lei. Este vorba de un club din staţiune, care fusese amendat şi săptămâna trecută cu aceeaşi sumă pentru că nu respectase măsurile de distanţare fizică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un tânăr infectat cu coronavirus s-a urcat într-un autocar cu 40 de elevi ca să meargă la mare
Un tânăr infectat cu coronavirus s-a urcat într-un autocar cu 40 de elevi ca să meargă la mare

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa a precizat că tânărul din judeţul Dâmboviţa confirmat cu Covid-19 a venit la Costineşti cu un autocar în care se aflau 40 de elevi şi studenţi.

Alertă Covid-19 la Costinești. Ce a făcut fiul unui jandarm după ce a aflat că părinții lui sunt infectați
Alertă Covid-19 la Costinești. Ce a făcut fiul unui jandarm după ce a aflat că părinții lui sunt infectați

Zeci de tineri din judeţul Dâmboviţa aflaţi în vacanţă în Costineşti şi-au încheiat brusc distracţia după unul dintre tovarăşii lor a aflat că este infectat cu SARS - COV 2.

O tânără bolnavă de Covid-19 și alți 30 de tineri cu care a intrat în contact au petrecut la Costinești
O tânără bolnavă de Covid-19 și alți 30 de tineri cu care a intrat în contact au petrecut la Costinești

Este anchetă în județul Vaslui, acolo unde autorităţile sanitare se confruntă cu cel mai mare focar de COVID-19 de la debutul epidemiei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.