Cine sunt francezii care vor construi 4 corvete de peste 1 miliard de euro. Condiţia impusă

×
Codul embed a fost copiat

Apele tulburi în care ne-am scăldat până acum, în legătură cu achiziţia de corvete multifuncţionale par să se limpezească.

După multe scandaluri, ministrul Apărării a anunţat că francezii de la ''Naval Group'' au fost declaraţi câştigători în fata olandezilor, şi italienilor.

Francezii ar trebui să construiască în asociere cu Portul Naval Constanta 4 corvete de peste 1 miliard de euro, iar prima ar trebui să fie gata în 3 ani.

Cu acest anunţ, ar trebui, teoretic, să se încheie scandalurile răsunătoare din ultimii ani legate de achiziţia a 4 corvete multifuncţionale. Practic însă, olandezii au anunţat deja că iau în considerare să conteste decizia.

Bugetul pentru acest proiect este uriaş: 1,6 miliarde de euro.

Citește și
Gabriel Leş
Explicația ministrului Apărării privind suspendarea procedurii achiziționării corvetelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dacă totul va curge lin, până în 2023 ar trebui să avem prima navă de luptă de ultima generaţie. Următoarele ar trebui livrate în cel mult 7 ani. Iar în aceeaşi sumă ar trebui modernizate şi fregatele Regina Maria şi Regele Ferdinand.

O condiţie obligatorie, indiferent de câştigător, a fost ca producţia corvetelor să se realizeze în ţara noastră

Românii vor construi nava şi se vor ocupa de achiziţia materialelor, dar până la armament, care intră în responsabilitatea francezilor. Şi tot francezii vor aduce aici, la Constanta, proiectul adaptat cerinţelor forţelor navale romane, tehnologie înaltă, dar şimuncitori din moment ce pentru construcţia corvetelor vor fi necesari sute de oameni.

Procesul de dotare a Armatei face însă paşi mici. Până acum s-au cumpărat şi s-au adus în ţara doar 12 avioane F16. Iar marti Guvernul a aprobat achiziţia altor 5, ceea ce ar însemna că vom avea o escadrilă completă.

În rest, suntem la faza de testare, producţie, licitaţie pentru sistemele patriot, sistemele de artilerie cu bătaie mare, blindate şi sisteme antirachetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Miza uriasa a corvetelor de 1,5 miliarde euro. Experti, despre securitatea nationala si Rusia
Miza uriasa a corvetelor de 1,5 miliarde euro. Experti, despre securitatea nationala si Rusia

Ministerul Apararii a suspendat procedura de achizitie a patru corvete pentru fortele navale, cu o zi inainte de a anunta cine ar urma sa le construiasca.

Explicația ministrului Apărării privind suspendarea procedurii achiziționării corvetelor
Explicația ministrului Apărării privind suspendarea procedurii achiziționării corvetelor

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat sâmbătă că nu ştie despre ce suspiciuni este vorba în cazul suspendării procedurii de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, el subliniind că va lăsa Parchetul să se pronunţe în acest caz.

Cazul corvetelor. Presa franceză acuză România că vrea să favorizeze grupul Damen
Cazul corvetelor. Presa franceză acuză România că vrea să favorizeze grupul Damen

“Din motive neclare, România încearcă cu disperare să scoată câștigătoare compania olandeză Damen, la licitația pentru livrarea a 4 corvete militare, în detrimentul francezilor de la Naval Group”, scrie presa franceză.

Nave de razboi rusesti, detectate in apele Letoniei. Tara baltica primeste in aceste zile o forta multinationala NATO
Nave de razboi rusesti, detectate in apele Letoniei. Tara baltica primeste in aceste zile o forta multinationala NATO

Fortele armate ale Letoniei sustin ca au identificat trei nave de razboi rusesti care au incalcat zona economica exclusiva a micii republici baltice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.