Balcon prăbușit dintr-un bloc din Vaslui. A căzut de la etajul trei peste etajul doi

×
Codul embed a fost copiat

Un balcon s-a prăbușit de la etajul III al uni bloc din Vaslui, iar pompierii au lucrat toată dimineața de luni pentru degajarea resturilor de materiale de construcție.

Balconul s-a prăbușit de la etajul trei la etajul doi, în condiții care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor făcute la fața locului. Din fericire, nu au existat victime, relatează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, intervenţia a fost dificilă, având în vedere instabilitatea elementelor de construcţie. Blocul unde a avut loc prăbușirea este printre cele mai vechi din Vaslui.

„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială şi un echipaj specializat pentru degajarea unui balcon prăbuşit de la etajul III la etajul II într-un bloc de locuinţe de pe strada Călugăreni, municipiul Vaslui. La intervenţie au participat şi angajaţi ai autorităţii locale. Intervenţia a fost una dificilă din cauza instabilităţii unor elemente de construcţie. Pentru degajarea balconului prăbuşit, pompierii au lucrat circa două ore şi jumătate. Nu au fost înregistrate victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

O echipă formată din specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi reprezentanţi ai Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Vaslui va stabili cauzele producerii evenimentului.

Citește și
Accident Vaslui
Accident grav în Vaslui. O șoferiță de 72 de ani a spulberat o căruță cu două persoane
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Blocul la care s-a prăbuşit balconul este printre cele mai vechi din municipiul Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un medic de familie din Vaslui, decedat la trei zile după ce a fost depistat cu SARS-CoV-2
Un medic de familie din Vaslui, decedat la trei zile după ce a fost depistat cu SARS-CoV-2

Un medic de familie din comuna Vinderei a decedat la trei zile după ce a anunţat că s-a infectat cu noul coronavirus, acesta fiind cunoscut şi cu alte boli.

Accident grav în Vaslui. O șoferiță de 72 de ani a spulberat o căruță cu două persoane
Accident grav în Vaslui. O șoferiță de 72 de ani a spulberat o căruță cu două persoane

Doi oameni care se aflau într-o căruţă au fost răniţi într-un grav accident, pe un drum din judeţul Vaslui, din cauza unei şoferiţe în vârstă de 72 de ani.

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în județul Vaslui. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 4,2 în județul Vaslui. Unde a fost resimțit

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 0:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.