A fost găsit agresorul copilului de un an și jumătate, care a ajuns la spital după ce a fost bătut crunt

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 28 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reţinut, duminică, fiind acuzat că a bătut copilul de un an şi jumătate al concubinei sale, iar acesta a ajuns în stare gravă la spital.

Copilul are nevoie de cel puțin 40- 45 de zile de recuperare, fiind operat, transmite News.ro.

”La data de 4 august a.c., poliţiştii Secţiei 3 Poliție Rurală Lechinţa s-au sesizat din oficiu în cazul unui minor de un an şi șase luni din Sânmihaiu de Câmpie, care prezenta mai multe leziuni pe corp. În urma cercetărilor desfăşurate şi a unei constatări medico-legale s-a constatat faptul că leziunile suferite de minor necesită pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale”, a transmis, duminică, IPJ Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că, faţă de persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 28 de ani din Sânmihaiu de Câmpie, duminică, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

”Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării infracţiunii de violenţă în familie”, a mai transmis Poliţia.

Citește și
„România, te iubesc!” Bătaia NU a fost ruptă din rai pentru Nicușor. Drama unui copil de 11 ani, bătut sistematic de părinți
Drama lui Nicuşor, un copil de 14 ani bătut şi pus la munci grele zilnic de părinți. "Doar câinele mă iubeşte"
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Potrivit presei locale, bărbatul este concubinul mamei copilului. Acesta l-a bătut cu bestalitate pe copil, care a ajuns în stare gravă la spital, fiind între timp operat de către medici.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un copil de un an și șase luni, în comă la spital după ce ar fi fost bătut crunt. Mama și iubitul ei au fost audiați
Un copil de un an și șase luni, în comă la spital după ce ar fi fost bătut crunt. Mama și iubitul ei au fost audiați

Caz șocant petrecut în Bistrița-Năsăud. Un copil de numai un an și șase luni a ajuns în comă la spital, cu răni la cap ce par a fi urmări ale unei bătăi crunte.

Drama lui Nicuşor, un copil de 14 ani bătut şi pus la munci grele zilnic de părinți.
Drama lui Nicuşor, un copil de 14 ani bătut şi pus la munci grele zilnic de părinți. "Doar câinele mă iubeşte"

CRESCUŢI CU FRICĂ, partea I. "Unde dă mama creşte". "Bătaia e ruptă din rai". Generaţii întregi au crescut cu convingerea că o palmă n-a omorât pe nimeni, şi că pedepsele corporale sunt admise într-o anumită limită. 

Copil de 10 ani, în stare gravă la spital, după ce a fost bătut crunt de tatăl său
Copil de 10 ani, în stare gravă la spital, după ce a fost bătut crunt de tatăl său

În țara în care o familie din cinci încă mai consideră că cei mici pot fi educați prin bătaie, un băiețel de 10 ani a ajuns la spital, în urma abuzurilor repetate ale tatălui.

Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO
Copil bătut la Ovidiu de un adult, în plină stradă. Martorii filmau agresiunea în loc să intervină VIDEO

Un copil a fost bătut în plină stradă de un bărbat, la Ovidiu, în timp ce mai multe persoane filmau de pe margine incidentul în loc să intervină.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.