(P) Cum se repoziționează clinicile stomatologice în pandemie - povestea empatiei și stomatologiei de nouă generație

Cristina Munteanu
StirilePROTV

COVID-19 este, de câteva luni bune, o provocare continuă pentru nișe precum restaurantele sau cabinetele stomatologice.

Am vorbit cu Dr. Cristina Munteanu, coordonator de tratament și fondator al Clinicilor Cris Smile Studio, despre ce concluzii a tras până în momentul de față, unde se îndreaptă practica stomatologică și cum se simt pacienții.

Având în spate experiență stării de urgență, când dr. Munteanu a reușit să avizeze clinică din Boisoara 10 pentru a funcționa pentru tratarea urgențelor, această ne-a explicat ce au însemnat ultimele 4 luni pentru stomatologie.

“În ultimele luni a trebuit - noi, dentiștii, să găsim metode de a răspunde rațional și eficient unor situații nou întâlnite și greu de gestionat. Am ales, la momentul respectiv, să mergem până la capăt cu procedurile de avizare a clinicii din Boisoara. Avem dotările, aveam capabilitățile de a efectua intervenții, de a realiza și de a gestiona protocoalele de siguranță. Am ales să facem acest proces laborios pentru că știam, în adâncul sufletului, că pacienții probabil vor avea nevoie de sprijin pe acest segment și nu am greșit. Ulterior, intrarea noastră în fluxul de lucru a fost mai subtilă și mult mai ușor de gestionat.”

Considerată una dintre ramurile medicinei cu risc de contaminare ridicat, stomatologia a fost în vizorul autorităților, în ultima perioadă, mai mult că oricând. Cu o piață de 1,7 mld de lei suspendată aproape trei luni, impactul a fost unul greu de digerat.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Majoritatea clinicilor s-au repoziționat prin tăierea investițiilor și redirecționarea bugetelor către plata salariilor, redefinerea modelului de business sau a metodei prin care abordează pacienții.

În acest context, având în față și provocarea fricii de a se trata , dentistul post covid trebuie să livreze un tratament customizabil, care să respecte nevoile clinice ale pacientului dar să țină cont și de individualitatea fiecărui pacient.

“Noi, la Cris Smile Studio am reușit să menținem activitatea într-un flux care acoperă atât considerentele de stabilitate și de creștere, dar și pe cele de siguranță. Ne-am schimbat ADN-ul serviciilor - pe lângă investițiile făcute în partea de siguranță, am migrat către stomatologia de nou generație. Tratamente asistate laser, tratament endodontic la microscop și ozonoterapie pentru tratarea cariilor sau au gingivitei și parodontitei. Pe lângă protecție ridicată, acest tip de tratare presupune eficientă și precizie ridicată.”

Ce ar fi bine să știe pacienții care au în desfășurare tratamente stomatologice

Dr. Munteanu ne-a punctat cinci idei principale care vin în ajutorul pacienților:

1. Nu poți amâna tratametele stomatologice - pacienții din ortodonție, cei cu aparat dentar, știu foarte bine ce a însemnat să nu poți veni la cabinet. Alege, acolo unde este posibil, tratamente și intervenții precum cele asistate laser, la microscop sau ozonoterapie.
2. Clinică stomatologică, datorită faptului că ne-au fost impuse extra-dotări și focus pe dezinfecții de grad înalt, rămâne unul dintre cele mai sigure medii de lucru și de interacțiune. Ești în siguranță la dentist, deși, da, gradul de risc este mai ridicat.
3. Lucrați pe baza planului de tratament dacă aveți afecțiuni complexe precum parodontită sau probleme de ocluzie.
4. Nu neglijați puterea profilaxiei. Vizitele de întreținere și controalele efectuate din șase în șase luni va pot scapă de probleme grave - carii profunde, gingivite.
5. Vorbiți cu dentistul dvs și împărtășiți-i temerile - dacă există - căutați ACUM soluții pentru problemele dentare cu care va confruntați.

“Există încă tendința de a amâna. Bine, de fapt, există o tendință și mai mare de a amâna tratamentele stomatologice dat fiind contextul delicat.
Însă, și cu această idee închei, pandemia va fi o realitate până la găsirea unui tratament. Este însă controlabilă și știm ce avem de făcut pentru a ne proteja. Va fi nevoie să zâmbim și de acum înainte, așa că, să avem grijă de dinți!” - a completat dr. Cristina Munteanu

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Securitate de top pentru marfa valoroasă din depozitele cu sisteme de filtrare a apei
(P) Securitate de top pentru marfa valoroasă din depozitele cu sisteme de filtrare a apei

Colaborarea cu o companie de pază serioasă a transformat complet modul în care doi antreprenori de succes din industra fltrelor de apa pentru uz casnc și uz industrial își gestionează depozitele și își protejează marfa atât de valoroasă.

(P) Centrele logistice și fabricile ce exportă către UE solicită din ce în ce mai mult servicii de deratizare și dezinsecție
(P) Centrele logistice și fabricile ce exportă către UE solicită din ce în ce mai mult servicii de deratizare și dezinsecție

În contextul globalizării și al cerințelor stricte de calitate impuse de UE, centrele logistice și fabricile din România care exportă produse către țările UE solicită tot mai frecvent servicii de deratizare și dezinsecție certificate.

(P) Hottscan 3D - scanarea încăperilor pentru proiectarea mobilierului pe comandă
(P) Hottscan 3D - scanarea încăperilor pentru proiectarea mobilierului pe comandă

Progresele tehnologice din ultimele decenii si-au pus amprenta puternic asupra lumii moderne, influentand si imbunatatindu-ne calitatea vietii, contribuind la dezvoltarea si eficientizarea proceselor de productie din diverse domenii si industrii.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.