”Via Transilvanica” a găzduit o competiție cu sute de participanți. Traseul a fost gândit de Tibi Ușeriu

×
Codul embed a fost copiat

"Via Transilvanica”, un drum unic în România, a găzduit o competiție cu sute de participanți.

Oamenii, dornici să alerge ori să pedaleze, s-au înscris în curse ce i-au purtat pe drumul care leagă Suceava de Mehedinți, iar unul dintre inamicii principali a fost ploaia.

Patru sute de persoane s-au înscris, în total, la cele patru categorii: maraton, semimaraton, ultramaraton și mountain bike.

Zeci de aventurieri care au acceptat provocarea ultramaratonului au plecat de la Putna și au fost nevoiți ca în 40 de ore să străbată nu mai puțin de 161 de kilometri. Ploaia a fost unul dintre obstacole.

Participant: "Sper doar să mă întorc înapoi în timpul alocat, ca să nu fiu descalificat.”

Citește și
Arena Națională
Lista meciurilor de la EURO 2020 care se vor juca pe Arena Națională. Ce echipe vin la București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: ”Crezi că vei reuși?”

Participant: ”Nici nu mă gândesc la asta, mă duc să mă distrez.”

Participant: "Traseul va fi interesant din cauza ploii. O să fie lunecos în zonele de pământ și poiana de la urcare în Lunca Ilvei, dar sper că îl voi termina ok.”

Traseul a fost gândit de Tibi Ușeriu, care a uimit prin reușitele sale la competiții extreme.

Tibi Ușeriu, ultramaratonist: "Cu siguranță din toate cursele am pus ceva în aplicare. Este un drum care unește, un drum de lungă distanță și ar fi păcat să nu avem și pe partea de sport o promovare a lui.”

Evenimentul a fost pus la cale de Asociația Tășuleasa Social.

Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social: "Eu le-aș spune manifestări cultural-sportive, tocmai ca să avem și rezervă, aceasta că noi mergem de aici încărcați, să spunem, o poveste care nu se va termina niciodată - Via Transilvanica - drumul care unește.”

Din cei 1.400 de kilometri ai traseului Via Transilvanica, drumul care unește localitatea Putna din Suceava cu Drobeta Turnu-Severin, doar 800 sunt deocamdată amenajați și dați spre folosință.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Competiție de călărie terapeutică, în Alba. Caii sunt o „salvare” pentru copiii cu diverse probleme
Competiție de călărie terapeutică, în Alba. Caii sunt o „salvare” pentru copiii cu diverse probleme

Animalele sunt un adevărat balsam pentru suflet. Putem ține lângă noi un câine, o pisică, iar din când în când putem merge la un centru de echitație.

Lista meciurilor de la EURO 2020 care se vor juca pe Arena Națională. Ce echipe vin la București
Lista meciurilor de la EURO 2020 care se vor juca pe Arena Națională. Ce echipe vin la București

Bucureștiul se numără printre cele 11 orașe europene care vor găzdui meciuri de la EURO 2020, competiție care va începe pe 11 iunie. Patru partide se vor disputa pe Arena Națională.

Mai mulți sportivi sosiţi la Sibiu pentru o competiţie internaţională de ciclism au căzut pradă hoților
Mai mulți sportivi sosiţi la Sibiu pentru o competiţie internaţională de ciclism au căzut pradă hoților

Noapte cu peripeţii pentru 8 sportivi din mai multe ţări sosiţi la Sibiu pentru o competiţie internaţională de ciclism.

Motociclist, în stare gravă după un accident la o competitie de enduro. A căzut imediat după start
Motociclist, în stare gravă după un accident la o competitie de enduro. A căzut imediat după start

Un motociclist în vârstă de 49 de ani a suferit un grav accident în timpul unei competiţii de hard enduro, în judeţul Alba.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.