Condițiile drastice pentru a putea fi bodyguardul lui Kim Jong Un

Kim Jong Un
Agerpres

Pentru a ajunge bodyguard al liderilor nord coreeni este mult mai complicat decât pare la prima vedere.

Daily NK a obținut documentul în care sunt scrise cerințele pentru selectarea membrilor așa numite "Unit 974", echipa de gărzi de corp care protejează liderii din Coreea de Nord. Condițiile au fost modificate anul trecut și au intrat în vigoare în acest an.

Cei selectați trebuie să fie absolvenți de liceu, în special ai unității nr. 1, adică cele mai bune licee din provincia, orașul sau județul din care vin.

Candidații trebuie să fie copii de muncitori, fermieri sau soldați. Conform cerințelor, cei care fac selecția ar trebui să se concentreze, mai degrabă, pe copiii celor din comunitățile rurale. Asta pentru că cei care vor deveni bodyguarzi nu își vor mai vedea familia niciodată sau cel puțin nu în următorii 13 ani. Având în vedere acest lucru sunt de preferet cei din comunitățile rurale, pentru că cei crescuți în mediul urban sunt mult mai consțienți de ceea ce înseamnă acest lucru.

Bodyguarzi trebuie să devină “scuturi de carne”


Mai exact, acești bodyguarzi trebuie să devină “scuturi de carne”, adică oameni pregătiți să-și sacrifice viața, ceea ce copiii crescuți într-un mediu lipsit de griji nu ar fi dispuși să facă.

Citește și
Kim Jong-Un
Kim Jong-un face din economie prioritatea anului 2022. Ce a spus despre situația alimentară din țara sa
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

De aceea, sunt aleși copiii muncitorilor sau fermierilor, pentru că aceștia sunt dispuși să moară oriunde și oricând pentru a se spune despre ei că “și-au dat viața îndeplinindu-si datoria ca războinici loiali Liderului Suprem”, adică Kim Jong Un.

Alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească candidații sunt vârsta de 17 ani și înălțimea de 167 de centimetri, cu 4 centimetri mai mult, față de condițiile de anul trecut.

De asemenea, candidații ar trebui să-l „idolatrizeze total” pe Kim Jong Un, să fie pregătiți să moară pentru a-l proteja și să nu aibă probleme în mentalitatea lor politică sau ideologică.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacția sud-coreenilor după ce Kim Jong Un a testat cu succes o rachetă hipersonică. A lovit o țintă la 1.000 de km distanță
Reacția sud-coreenilor după ce Kim Jong Un a testat cu succes o rachetă hipersonică. A lovit o țintă la 1.000 de km distanță

Coreea de Nord a testat cu succes o rachetă hipersonică, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, o a doua lansare de acest tip în mai puţin de o săptămână, relatează News.ro, care citează AFP.

 

Kim Jong-un face din economie prioritatea anului 2022. Ce a spus despre situația alimentară din țara sa
Kim Jong-un face din economie prioritatea anului 2022. Ce a spus despre situația alimentară din țara sa

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a pus economia în centrul discursului său la o importantă reuniune a partidului comunist, informează AFP, citată de Agerpres.

FOTO. Cum arată acum Kim Jong Un. Liderul nord-coreean a slăbit semnificativ
FOTO. Cum arată acum Kim Jong Un. Liderul nord-coreean a slăbit semnificativ

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un pare că a pierdut în greutate, potrivit ultimelor imagini publicate săptămâna aceasta de agenția de presă de stat KCNA, de la reuniunea anuală a Partidul Muncitoresc aflat la putere, potrivit Daily Star.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.