Cei mai bătrâni elefanți din România, sărbătoriți la Târgu Mureș. Ce vârste au

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai vârstnici elefanți îngrijiți în captivitate la noi au fost sărbătoriți la zoo Târgu Mureș. Sărbătorite, de fapt, pentru că Tania și Hella sunt două femele simpatice și bânde.

Au 48 și, respectiv, 54 de ani - cei mai mulți petrecuți în străinătate. Mutarea lor în țara noastră și acomodarea au fost o provocare pentru angajații parcului, dar și pentru specialiști.

Tania este primul elefant care a ajuns într-o grădină zoologică din România. A fost transportată în condiții speciale de la Bergamo. Îngrijitorii din Mureș i-au pregătit un padoc generos, cu o curte întinsă pe un hectar. S-a întâmplat acum 11 ani, iar între timp elefănțica a a primit și o parteneră: pe unguroaica, prin adopție, Hella.

Kopacz Andras, director adjunct Gradina Zoologică: „Tania, acest elefant, a stat 29 de ani singur într-o grădină din Franța, după care a ajuns în program de reproducere din Europa, au fost trei încercări de a o acomoda dar fară rezultat, a ajuns la noi în 2011, din 2014 a primit un alt elefant Hella, din Budapesta, după un an jumate am reușit să se împrietenească, să fie în aceeași încăpere”.

Adaptarea s-a făcut sub supravegherea mai multor specialiști.

Citește și
elefanti
Val misterios de decese în Botswana. Peste 350 de elefanți au murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Horațiu Gorea, director grădina zoologică Târgu Mureș: „Înainte să vină al doieal elefant am avut o inspecție, coordonator de elefanți, director de zoo din Londra, cu medic speciaiizat în elefanți, ne-au spus ce avem de făcut”.

Cele două exemplare au atins vârste impresionante - având în vedere că au crescut în captivitate.

Kopacz Andras, director adjunct grădina zoologică: „Sunt vârste extreme, dar statisticile arată că asta este vârstă animalelor, 45 de ani. Tania are 48 iar Hella 54. Vârsta medie în captivitate a animalelor este de 45 de ani”.

Acum, doamnele fac față cu brio frigului: au adăposturi speciale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Cum sunt răsfățați elefanții de la Zoo Târgu Mureș
VIDEO. Cum sunt răsfățați elefanții de la Zoo Târgu Mureș

Temepraturile ridicate de afară sunt uneori greu de suportat şi de animalele de la zoo.

Val misterios de decese în Botswana. Peste 350 de elefanți au murit
Val misterios de decese în Botswana. Peste 350 de elefanți au murit

Peste 350 de elefanți au murit în nordul Botswanei într-un misterios val de decese în masă, descris de oamenii de știință drept un dezastru din punct de vedere al conservării naturii, scrie The Guardian.

Un indian le-a lăsat pământul moștenire elefanților săi. Cum a reacționat soția
Un indian le-a lăsat pământul moștenire elefanților săi. Cum a reacționat soția

Un indian a lăsat cea mai mare a pământului pe care-l deţine elefanţilor săi domestici, spre nemulţumirea soţiei şi copiilor, informează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.