Ateliere gratuite pentru sute de copii din Țara Lăpușului. Activitățile le stimulează celor mici creativitatea

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți tineri și-au unit forțele și au demarat un proiect de suflet în Țara Lăpușului, județul Maramureș.

Organizează gratis ateliere creative de teatru, improvizație și de pictură, pentru sute de copii.

Activitățile le stimulează celor mici curiozitatea și creativitatea, iar unii deja se visează actori pe marile scene ale lumii.

O să încercăm să lucrăm în echipă și să acoperim tot spaţiul scenei”, le explică copiilor coordonatorii.

Copiii și-au învins emoţiile și au intrat în pielea personajelor, însă a fost nevoie și de ajutorul specialiștilor. Silvia Roman, regizor de teatru și fondatoarea Asociației Culturale "Sub Stejar", a pus bazele unui proiect pentru copiii din Țara Lăpușului. O ajută soțul și două prietene.

Citește și
clujana
Legendara fabrică Clujana s-a închis după ce a adunat o datorie uriașă. Între timp, micile ateliere au tot mai mult succes
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Silvia Roman, președinte Asociația Culturală Sub Stejar: „O alternativă culturală şi educaţionala de petrecere a timpului liber Povestea a început în plină pandemie, s-a construit organic şi a fost primit cu atâta căldură de comunitatea de aici, şi cererea a fost foarte mare şi ne-a făcut să rămânem."

Băiat: „A fost o piesă în care am fost îmbrăcaţi în costume, şi s-a numit omul de zăpadă care vrea să întâlnească soarele"

Eu vin la teatru de aproape jumătate de an, şi teatrul ne ajută să ne dezvoltăm ca oameni, ne ajută imaginaţia, dicţia, toată partea de vorbire. Îmi doresc să ajung actor, să ajung în America şi să joc în filme" spune alt mic interpret.

Sunt părinți care fac naveta zilnic pentru a le da ocazia celor mici să participe la ateliere.

Mamă: „Vin la ateliere de trei luni şi sunt foarte încântaţi, le dezvoltă creativitatea, socializează şi sunt înclinaţi spre artă.”

Într-o altă sală a Casei de Cultură din Târgu Lăpuș, mai mulți copii stau în fața șevaletelor și dau culoare ideilor.

Fetiţă: Îmi plac foarte mult caii şi am ales să pictez un cal împodobit cu flori, şi cu fluturi pe lângă el. Imaginaţia îmi zboară pe hârtie şi îmi dă un vibe foarte plăcut."

Flavia Carina Beldiman, artist plastic: „Este în primul rând un spaţiu unde ei pot să-şi dezvolte creativitatea, să înveţe lucruri noi, şi să-şi dezvolte orizonturile culturale.”

 

Cei implicaţi în proiect pun suflet în toate aceste activităţi, spre bucuria celor mici, şi sunt sprijiniți de întreaga comunitate, în special de părinți.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vis împlinit în pași de dans. Cum a ajuns un coregraf român să-și trăiască visul la Paris, pe cele mai mari scene
Vis împlinit în pași de dans. Cum a ajuns un coregraf român să-și trăiască visul la Paris, pe cele mai mari scene

Își pune țara în dans cu mișcări pline de dor de când a părăsit România, după terminarea liceului. Daniel Pop a trăit o vreme în Argentina, iar de 11 ani dansează în capitala Franței, unde susține ateliere de creație coregrafică.

Legendara fabrică Clujana s-a închis după ce a adunat o datorie uriașă. Între timp, micile ateliere au tot mai mult succes
Legendara fabrică Clujana s-a închis după ce a adunat o datorie uriașă. Între timp, micile ateliere au tot mai mult succes

Ca multe fabrici renumite din perioada comunistă și Clujana, cu o istorie de peste o sută de ani, s-a închis și a ajuns aproape de faliment. Nu s-a adaptat vremurilor și a adunat o datorie uriașă.

Untul a ajuns mai scump chiar și decât unele categorii de brânzeturi. Guvernul oferă fermierilor 92 milioane euro
Untul a ajuns mai scump chiar și decât unele categorii de brânzeturi. Guvernul oferă fermierilor 92 milioane euro

Guvernul pune la dispoziția fermierilor din zona montană 92 milioane de euro pentru ca laptele colectat să fie procesat în mici ateliere sau manufacturi.

Noua activitate de relaxare practicată de români. Este atât de populară încât există o listă de așteptare pentru doritori
Noua activitate de relaxare practicată de români. Este atât de populară încât există o listă de așteptare pentru doritori

Tot mai multe persoane practică... lumânăritul, ca activitate de relaxare, în cadrul unor ateliere specializate.

Experiență inedită. Bucureștenii pot merge la plimbare cu balonul cu aer cald
Experiență inedită. Bucureștenii pot merge la plimbare cu balonul cu aer cald

Vremea frumoasa i-a îndemnat pe oameni să iasă la plimbare. În București, pe „Promenada Operei Naționale", au fost organizate ateliere de pictură, de creație, de costume și spectacole de teatru.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.