ANM: Cod galben de ninsori moderate şi vânt puternic în mai multe zone ale țării

Ninsoare
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori și vânt puternic în mai multe zone ale țării.

ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, valabilă de miercuri seara până joi după-amiaza, în judeţele Tulcea şi Constanţa.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 15 decembrie, ora 20:00 - 16 decembrie, ora 14:00, în cele două judeţe din regiunea Dobrogei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10 - 15 l/mp) şi local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40 - 45 km/h. Pe litoral, precipitaţiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50 - 60 km/h.

ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în estul Munteniei, unde vor fi şi condiţii de polei.

Citește și
Ninsoare
Temperaturile scad până la -13 grade în următoarele 2 săptămâni. Unde vor fi ninsori
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avertizări de viscol în zone montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Ceaţă în judeţele Bihor, Arad şi Timiş
 

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, respectiv vânt, valabile în următoarele două ore în zone din Transilvania, Banat, Crişana şi Oltenia.

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că, până la ora 12:00, în zonele montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (la altitudini de peste 1.800 de metri) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 - 100 km/h, spulberând zăpada.

În acelaşi interval orar, în regiunile joase ale judeţelor Arad, Bihor şi Timiş va persista ceaţa, iar vizibilitatea va fi scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, fenomen ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea astăzi, 15 decembrie 2021. Cerul rămâne acoperit de nori în regiunile sud-estice
Vremea astăzi, 15 decembrie 2021. Cerul rămâne acoperit de nori în regiunile sud-estice

Miercuri cerul rămâne acoperit de nori în regiunile sud-estice, iar spre searã vor fi precipitaţii mixte. În rest se anunţă vreme mai bunã, perioade cu soare şi precipitaţii sporadice.

Temperaturile scad până la -13 grade în următoarele 2 săptămâni. Unde vor fi ninsori
Temperaturile scad până la -13 grade în următoarele 2 săptămâni. Unde vor fi ninsori

Valorile termice medii nu vor avea variaţii semnificative în următoarele două săptămâni (13 - 26 decembrie) şi se vor încadra în limite normale pentru această perioadă, atât ziua, cât şi pe parcursul nopţilor, conform estimărilor publicate, luni, de ANM.

Zeci de localități, afectate de inundații. O persoană a fost luată cu mașina de apă. GALERIE FOTO și VIDEO
Zeci de localități, afectate de inundații. O persoană a fost luată cu mașina de apă. GALERIE FOTO și VIDEO

Vremea rea a făcut prăpăd în mai multe județe din țară, dar mai ales la munte.

Informare meteo de ploi și ninsori abundente în toată țara. Județele vizate de Cod portocaliu și Cod galben
Informare meteo de ploi și ninsori abundente în toată țara. Județele vizate de Cod portocaliu și Cod galben

Meteorologii au emis mai multe avertizări de ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării, unele județe fiind vizate de cod portocaliu sau cod galben.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.