Orban, discuţii fără succes cu partidele pentru declanşarea alegerilor anticipate

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema convocării alegerilor anticipate, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

UDPATE 20:00 Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că una dintre variantele discutate cu premierul desemnat Ludovic Orban pentru alegerile locale este aceea ca Alianţa USR PLUS şi PNL să se prezinte cu candidaţi unici acolo unde situaţia o impune.

"Am mai discutat puţin şi despre alegerile locale şi despre scenariile care pot fi avute în vedere. Aşteptăm încă şi noi, şi cei de la PNL, lucru confirmat şi de premier, sondajele care se desfăşoară la nivelul întregii ţări şi în Bucureşti şi în celelalte judeţe pentru a ne aşeza la masă. Dar am să spun, există o deschidere reală pentru ca acolo unde avem primari PSD în funcţie să căutăm variante prin care să scăpăm de PSD", a declarat Dan Barna, marţi, la plecarea de la Palatul Victoria, după discuţiile purtate cu Orban.

Întrebat dacă ar fi vorba despre alianţe la nivel local în fiecare judeţ unde acest lucru se impune, preşedintele USR a spus: "O să vedem în funcţie de rezultatele sondajelor, una dintre variante este, într-adevăr, aceea de a susţine candidaţi unici, cum este şi situaţia Bucureştiului, obiectivul cel mai important, de altfel".

"I-am spus din nou premierului, perspectiva de a avea şi candidat al Alianţei USR PLUS şi candidat PNL nu va face decât să o stabilizeze pe Gabriela Firea în actuala poziţie, lucru care cred că e de neacceptat pentru noi", a declarat Barna.

Citește și
CCR, Curtea Constitutionala
PSD reclamă la CCR un conflict juridic legat de nominalizarea lui Orban ca premier
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

UPDATE 19:00 Obiectivul premierului pentru următoarele săptămâni este să se asigure că se fac paşii necesari declanşării alegerilor anticipate. Pentru asta trebuie să voteze împotriva guvernului pe care l-a propus cel puţin partidele care i-au fost alături la demiterea Vioricai Dancia.

Cei de la UDMR nu mai sunt dispuşi să susţină planurile liberalilor. Într-o discuţie la Palatul Victoria, Kelemen Hunor a încercat să-l convingă pe Orban să nu mai trimită la parlament ordonanţa prin care se lasa posibilitatea cetăţenilor să voteze pe liste suplimentare oriunde s-ar afla.

"Dacă tu spui că fiecare votează unde doreşte, unde se trezeşte duminică dimineaţa oriunde în ţară, schimbi în mod mascat acest sistem. Nici măcar nu e un sistem hibrid. E o prostie”, a conchis Hunor.

Reprezentanţii UDMR nu sunt de acord nici că alegerile parlamentare să fie organizate simultan cu localele şi vor să ceară avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituţională.

La fel gândesc şi cei din PSD şi PRO România.

Săptămâna viitoare, timp de trei zilei, miniştrii propuşi de Orban vor fi audiaţi de comisiile de specialitate. Votul de investire este programat pe 24 februarie.

 

 

Şeful Executivului a declarat, luni, că liberalii vor face toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate, potrivit Agerpres.

„Vom continua discuţiile cu formaţiunile politice parlamentare pentru a ajunge la o înţelegere de susţinere a anticipatelor. (...) Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate. Vom continua discuţiile, negocierile şi poate vom reuşi să-i convingem (pe cei de la PMP - n.r.) să susţină alegerile anticipate", a afirmat Orban, care a adăugat că PNL nu ia în calcul un scenariu prin care să nu se ajungă la anticipate.

PMP nu se teme de alegerile anticipate şi consideră că anul acesta este unul pierdut pentru a implementa proiectele de care românii au nevoie, a declarat, duminică, preşedintele partidului, Eugen Tomac.

„Nu ne temem de alegerile anticipate. Le considerăm doar un capriciu politic şi credem că este esenţial ca oamenii politici să se gândească mai întâi la cetăţeni, la priorităţile României şi, dincolo de aceste lucruri, să nu existe altceva", a spus Tomac.

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joia trecută, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis şefului statului Klaus Iohannis decizia de a susţine scenariul declanşării alegerilor anticipate.

„Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi (...) vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii (...) pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate", a declarat Barna.

Potrivit liderului UDMR, Kelemen Hunor, organizarea alegerilor parlamentare anticipate în aceeaşi zi cu alegerile locale nu ar respecta Constituţia.

El a precizat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi organizate cel mai devreme pe 5 iulie.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, tot după consultările de la Cotroceni, că soluţia alegerilor anticipate i se pare nepotrivită, deoarece ar avea consecinţe negative în plan politic şi economic, iar timpul câştigat faţă de un scrutin la termen ar fi nesemnificativ.

În opinia sa, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen adoptată de Guvernul Orban reprezintă o legiferare a "turismului electoral".

Liderul Pro România, Victor Ponta, declara, la rândul său, săptămâna trecută că desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru este "o chestiune neserioasă". El este convins că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis nu va fi votată în Parlament.

Grupul minorităţilor naţionale nu doreşte alegeri anticipate şi va susţine prim-ministrul propus de preşedintele Klaus Iohannis, a informat deputatul Varujan Pambuccian, după consultările cu şeful statului de joia trecută.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că premierul desemnat Ludovic Orban este propus de un partid care nu îl votează şi a adăugat nu are nicio înţelegere cu acesta în privinţa alegerilor anticipate.

Ciolacu a afirmat că nu va merge la consultări pe subiectul alegerilor anticipate, în cazul în care Orban îi va solicita acest lucru.

Cabinetul Orban a publicat noul program de guvernare

 

Premierul nominalizat Ludovic Orban a depus la Parlament programul de guvernare actualizat şi lista Guvernului, pentru a începe procedura de învestire a Executivului.

Liberalii au decis să elimine din noul program de guvernare obiectivele îndeplinite în cele 3 luni de guvernare de până acum și să adauge câteva priorități noi. Este vorba despre obiective din domeniul fondurilor europene, al afacerilor interne, dar și în domeniul dezvoltării regionale.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Guvernul Orban 2 face totul pentru a fi respins. Cum a decurs un scenariu similar în 2009
Guvernul Orban 2 face totul pentru a fi respins. Cum a decurs un scenariu similar în 2009

Liberalii fac primul pas din lunga procedură care ar duce spre alegeri anticipate. Premierul desemnat Ludovic Orban a depus la parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat iar acum are 15 zile în faţă până la votul de investitura.

PSD reclamă la CCR un conflict juridic legat de nominalizarea lui Orban ca premier
PSD reclamă la CCR un conflict juridic legat de nominalizarea lui Orban ca premier

PSD a stabilit depunerea la CCR a sesizării unui conflict juridic de natură constituțională legat de nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier, a anunţat, luni, Marcel Ciolacu.

Cabinetul Orban a publicat noul program de guvernare. Lipsesc localele în două tururi
Cabinetul Orban a publicat noul program de guvernare. Lipsesc localele în două tururi

Premierul nominalizat Ludovic Orban a depus la Parlament programul de guvernare actualizat şi lista Guvernului, pentru a începe procedura de învestire a Executivului.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.