Vladimir Putin impune legea marțială în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal

Vladimir Putin

Vladimir Putin a anunțat miercuri că va impune legea marțială în Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, cele patru regiuni din Ucraina pe care Rusia le-a anexat ilegal luna trecută.

Președintele rus a făcut anunțul în contextul în care armata sa se luptă să mențină controlul asupra teritoriilor anexate, pe fondul contraofensivei ucrainene.

„Înainte de aderarea la Rusia, exista un regim de lege marțială. Acum trebuie să oficializăm acest regim deja în cadrul legislației ruse. Prin urmare, am semnat un decret privind introducerea legii marțiale în aceste patru entități constitutive ale Federației Ruse. Acesta va fi trimis imediat spre aprobare Consiliului Federației”, a spus președintele rus, potrivit RIA Novosti.

În Ucraina - inclusiv în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson - este în vigoare legea marțială impusă de Kiev la începutul războiului. În august, această măsură a fost prelungită cu 90 de zile de parlamentul de la Kiev.

După cum se menționează în documentul semnat de Putin, legea marțială va intra în vigoare la miezul nopții.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În termen de trei zile de la publicarea documentului, guvernul trebuie să „depună propuneri privind măsurile care trebuie aplicate în teritoriile în care a fost introdusă legea marțială”.

Putin a explicat că șefii de regiuni vor primi puteri suplimentare pentru a asigura securitatea.

„Dacă este necesar, în Federația Rusă, în perioada legii marțiale, pot fi aplicate și alte măsuri, prevăzute de legea constituțională din 30 ianuarie 2002 nr. 1-FKZ „Cu privire la legea marțială”, se arată în document, potrivit Kommersant.

Pe 24 septembrie, Vladimir Putin a promulgat o lege care a înăsprit pedepsele pentru abandonarea neautorizată a unei unități militare în perioada de mobilizare sau în care este instituită „legea marțială”. Iar pentru predarea voluntară, militarii ruși riscă acum închisoare de până la 10 ani. Pentru jaf în timp de război, pedeapsa a fost majorată la 15 ani.

Ce este și ce presupune legea marțială

Legea marțială restricționează libertățile civile și dă instituțiilor statului atribuții sporite. Este un sistem legal folosit atunci când o autoritate militară preia controlul în locul administrației civile obișnuite.

Legea este anunțată oficial și suprimă unele drepturi individuale ale cetățenilor, limitează durata unui proces și prevede pedepse mai dure decât în mod normal.

În mai multe țări, unele infracțiuni se pedepsesc cu moartea.

De cele mai multe ori, puterea judecătorească este exercitată de tribunale militare, numite curți marțiale. Iar autoritățile pot să dispună lipsirea de libertate a anumitor persoane fără a fi nevoie de o condamnare judecătorească.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.