Răzbunarea saudiţilor, după ce rebelii le-au doborât un avion. Cel puţin 31 de civili, ucişi

distrugeri in Yemen, dupa un raid aerian
Agerpres

Yemenul continuă să fie scena unor atacuri sângeroase, comise atât de houthi cât şi de coaliţia care luptă împotriva lor, condusă de Arabia Saudită şi de Emiratele Arabe Unite.

 

O serie de raiduri ale coaliţiei militare împotriva rebelilor din Yemen, conduse de Arabia Saudită şi de Emiratele Arabe Unite (EAU), au ucis cel puţin 31 de civili sâmbătă în Yemen, a doua zi după prăbuşirea unui avion de luptă saudit, informează France 24.

Cel puţin 31 de civili au fost ucişi şi alţi 12 răniţi în urma acestor raiduri.

Rebelii yemeniţi houthi au afirmat că au doborât avionul saudit de tip Tornado "cu ajutorul unei rachete perfecţionate sol-aer". Coaliţia nu a precizat cauzele prăbuşirii şi nici soarta echipajului.

Citește și
yemen
Atac sângeros în Yemen. Peste 100 de oameni au murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

O astfel de prăbuşire este rară de la începutul conflictului în Yemen în 2014, unde coaliţia ai cărei susţinători principali sunt Arabia Saudită şi EAU intervine din 2015 pentru a susţine puterea în faţa rebelilor care controlează regiuni din nordul şi vestul ţării, precum şi capitala Sanaa.

Vineri seara, un aparat Tornado, aparţinând forţelor saudite, s-a prăbuşit în provincia yemenită Jawf (nord) în cursul unei misiuni de susţinere aeriană a forţelor guvernamentale, a spus purtătorul de cuvânt al coaliţiei, sauditul Turki al-Maliki, citat de agenţia SPA, fără alte precizări.

După prăbuşire, canalul de televiziune Al-Massirah, organul rebelilor, a transmis despre mai multe lovituri ale coaliţiei militare la Al-Nayjah, o regiune controlată de rebeli la Jawf, unde locuitorii erau "adunaţi în jurul avionului doborât". Rebelii au informat despre numeroşi morţi, între care femei şi copii.

Într-un comunicat, coaliţia condusă de Riad a admis "posibilitatea unor daune colaterale" în cursul unei operaţiuni de "căutare şi salvare" la locul prăbuşirii. Aviaţia este un atu crucial al coaliţiei în acest conflict.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică, ucis în timpul unei operațiuni. Ce spune Trump
Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică, ucis în timpul unei operațiuni. Ce spune Trump

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP) Qassim al-Raymi în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului în Yemen, relatează Reuters şi AFP.

Atac sângeros în Yemen. Peste 100 de oameni au murit
Atac sângeros în Yemen. Peste 100 de oameni au murit

Peste 100 de oameni au murit într-un atac asupra trupelor pro-guvernamentale în Yemen.

Atac cu rachetă în Yemen. Sunt cel puţin 7 morţi şi zeci de răniţi
Atac cu rachetă în Yemen. Sunt cel puţin 7 morţi şi zeci de răniţi

Atac cu rachetă în Yemen, soldat cu şapte morţi, duminică după-amiază, în cursul unei parade militare.

Iadul prin care trec mii de migranți pentru o viață mai bună. Ororile la care sunt supuși
Iadul prin care trec mii de migranți pentru o viață mai bună. Ororile la care sunt supuși

Zeci de mii de migranți din Africa de Est pleacă din Yemen, în fiecare an, în căutarea unei vieți mai bune în Arabia Saudită. Mulți se angajează ca muncitori, personal de curățenie sau bone pentru a-și putea susține financiar familiile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.