Protestatarii din SUA, chemați să facă teste de Covid-19. ”Poate fi o nouă însămânțare a virusului”

×
Codul embed a fost copiat

"Chemaţi Garda Naţională şi dominaţi strada!", este mesajul preşedintelui Donald Trump către guvernatorii statelor federale.

De 11 zile, America a fost cuprinsă de un val de proteste împotriva discriminării şi a felului în care autorităţile îi tratează pe cei de culoare.

Guvernatorul din New York: ”Mi s-a făcut rău la stomac”

 

Grav este că, pe lângă scenele cu jafuri şi violenţe, apar noi imagini cu brutalitatea de care a dat dovada poliţia, la demonstraţiile care au urmat morţîi lui George Floyd. Un bătrân de 75 de ani a fost una dintre victime. S-a lovit la cap și a fost internat în stare gravă după ce a fost împins de doi polițiști.

Andrew Cuomo, guvernator New York: "Asta s-a întâmplat ieri în Buffalo, New York. Tocmai am vorbit la telefon cu domnul Gugino, domnul pe care l-aţi văzut în imagini şi care, din fericire, este în viață. Dar când priveşti aceste scene nu are cum să nu te deranjeze din punct de vedere al decenţei şi al umanității. De ce? De ce a fost necesară această atitudine? Unde era amenințarea?"

Citește și
Proteste în SUA
America fierbe. Polițist atacat cu un cuțit, proteste masive și ceremonii de comemorare a lui George Floyd
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O primă declarație oficială spunea că protestatarul, care sângera abundent, și-a pierdut cunoștința, „s-a împiedicat și a căzut". Dar pentru că incidentul a fost filmat, de teama unor noi reacţîi, s-a luat atitudine. Cei doi polițiști implicați în incident au fost deocamdată suspendați, dar guvernatorul statului New York a cerut demiterea lor.

Andrew Cuomo, guvernator New York: "Când am văzut înregistrarea video mi s-a făcut rău de la stomac."

Trump a invocat numele lui George Floyd: ”Este o zi minunantă pentru el”

 

Pe de altă parte, în statul Washington, primarul orașului Tacoma a cerut demiterea ofițerilor implicați în moartea unui alt bărbat de culoare, pe 3 martie.

În capitala Washington, unde poliția a dispersat violent o manifestație pașnică lângă Casa Albă, primarul metropolei i-a cerut lui Donald Trump să retragă forțele federale desfășurate în oraș.

De câteva zile, parcul din fata Casei Albe a fost închis, barierele de securitate întărite și agenți de la diferite servicii federale patrulează la Washington. 

În plus, pe una dintre străzile care duce spre reşedinţa preşedintelui american a fost imprimat deja celebrul mesaj "Black Lives Matter - Vieţile negrilor contează!"

Dar acest lucru nu pare să îl impresioneze pe Donald Trump.

În timpul conferinţei de presă din Grădina Trandafirilor, de la Casa Albă, preşedintele american le-a cerut din nou guvernatorilor să aibă un răspuns ferm pentru restabilirea ordinii publice.

Donald Trump: "Le sugerez unora dintre guvernatori care sunt prea mândri... vedeţi ce se întâmplă în New York... Nu mai fiţi orgolioşi! Rezolvaţi problema! Veţi arăta mult mai bine la final. Chemaţi Garda Naţională! Apelaţi la mine!Trebuie să dominaţi străzile! Sunaţi-mă! Vom fi gata foarte repede, capul lor se va învârti în toate direcţiile."

Câteva minute mai târziu a legat din senin protestele din ultimele zile de succesul auto-proclamat de redresare a economiei, după o scădere surprinzătoare a şomajului luna trecută.

Donald Trump: "Sper că George (n.r. Floyd) ne privește de sus crezând că ceea ce se întâmplă în țară este grozav. Este o zi minunată pentru el, este o zi minunată pentru noi toți. "

Trump, un nou conflict cu jurnaliștii

 

Dar când a fost întrebat de jurnalişti ce legătură are economia cu moartea lui George Floyd, a evitat răspunsul.

Reporter: Domnule preşedinte, cum ar putea ajuta o economie mai bună...
Trump: Aş vrea să fiu lăsat să semnez această lege.
Reporter: Înţeleg, dar aş vrea mai multe lămuriri... Cum l-ar fi protejat o economie mai bună pe George Floyd? Bine, o să vă întreb după...
Alt reporter: Vei mai răspunde la întrebări, domnule preşedinte?
Alt reporter: Șomajul la negru a crescut cu 1% sau 1.1 %, șomajul în rândul asiaticilor-americani a crescut cu 1.5%. Cum este asta o victorie?
Trump: Eşti ceva...

Protestatarii, chemați să facă teste de Covid-19

 

În altă ordine de idei, autorităţile sanitare se tem că în urma protestelor ar putea să crească brusc numărul de cazuri de coronavirus. Toţi cei care au ieşit în stradă în ultimele 11 zile au fost sfătuiţi să îşi facă un test pentru COVID-19.

Dr. Robert Redfield, directorul CDC: "Cred că există un potențial, din păcate, ca acest eveniment să fie o nouă "însămânţare" (n.r. de COVID-19)."

Directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor spune că există riscul că numărul îmbolnăvirilor să crească în oraşele unde pandemia nu este încă sub control.

Dr. Robert Redfield, directorul CDC: "Minneapolis are încă o rată de transmisie semnificativă, Washington DC la fel. Ne dorim cu adevărat că acei oameni să ia în considerare să meargă la un control."

Chiar dacă mulţi dintre protestatari au purtat măşti în timpul manifestaţiilor, între ei au păstrat o minimă distanţare fizică. În plus, gazele lacrimogene lansate de forţele de ordine îi pot face pe oameni să tuşească, ceea ce poate duce la răspândirea virusului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a surprins Justin Trudeau la protestele contra rasismului din Canada
Cum a surprins Justin Trudeau la protestele contra rasismului din Canada

Premierul canadian Justin Trudeau s-a alăturat vineri miilor de protestatari din Ottawa pentru a denunţa rasismul şi violenţa poliţiei în urma morţii lui George Floyd în SUA, aşezându-se în genunchi alături de aceştia, informează AFP.

America fierbe. Polițist atacat cu un cuțit, proteste masive și ceremonii de comemorare a lui George Floyd
America fierbe. Polițist atacat cu un cuțit, proteste masive și ceremonii de comemorare a lui George Floyd

Un milion de dolari este cauţiunea stabilită pentru fiecare dintre cei trei poliţişti acuzaţi de complicitate la uciderea lui George Floyd.

Cauţiuni de până la 1 mil. $ pentru 3 foşti poliţişti acuzaţi de complicitate la uciderea lui George Floyd
Cauţiuni de până la 1 mil. $ pentru 3 foşti poliţişti acuzaţi de complicitate la uciderea lui George Floyd

Trei foşti poliţişti din Minneapolis trebuie să plătească o cauţiune de până la 1 milion de dolari fiecare, pentru acuzaţiile de ajutor şi complicitate la uciderea lui George Floyd de către un al patrulea poliţist, relatează CNBC, conform 

Adunare uriașă în New York pentru a comemora moartea lui George Floyd
Adunare uriașă în New York pentru a comemora moartea lui George Floyd

Adunare uriașă în New York pentru a comemora moartea lui George Floyd

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.